În vizită…
De această dată în vizită vin elevii clasei a VII-a de la Liceul Teoretic „Olimp” din satul Costești, raionul Ialoveni, care au răspuns la provocarea de a se pune în pielea unei personalități istorice și a face schimbarea. Iată ce le-a ieșit.
Dacă aș fi Ștefan cel Mare, aș înţelege că originea puterii, a succeselor politice și economice nu se datorează numai întinderii teritoriului sau bogăţiei, ci și puterii de conducere și principiilor morale. Aș opta pentru justiţie, înţelepciune și vitejie. Aș pedepsi prin legi aspre vinovăţia tuturor, precum domnitorul îi pedepsea pe boieri, dar și pe oamenii obișnuiţi atunci când încălcau legile. Pentru a aduce acasă oamenii plecaţi peste hotare, aș face ca în fiecare sat și oraș să fie condiţii decente de viaţă. Totodată, aș întări sistemul de apărare, pentru a fi neînfricaţi în faţa dușmanilor. O atenţie deosebită Ștefan cel Mare a acordat agriculturii, care este una dintre cele mai mari bogăţii ale noastre. Și care, consider eu, trebuie reformată. Aș lupta pentru o perioadă de înflorire și dezvoltare.
Ștefanida MERIACRI
Dacă aș fi Vasile Lupu, aș avea o oaste care să fie pregătită mereu pentru orice invaziune. Aș pune accent pe domeniul învăţământului, pentru că omul doar prin cunoștinţe ajunge înţelept. De asemenea, aș construi biblioteci, mănăstiri, licee și școli de sport. Chiar dacă nu aș mai fi domnitor, tot aș încerca să mă implic în viaţa socială a ţării mele.
Corina BÎRCA
Nu mi-am imaginat că sunt Mihai Viteazul al epocii contemporane. Imaginaţi-vă că „Liga Sfântă” este „Uniunea Europeană”. Doar noi suntem cei care încă nu au reușit să ajungă în UE, pentru că politicienii consideră că astfel le vor fi descoperite ilegalităţile. Totuși, dacă ar fi Mihai Viteazul, ar lupta cu toţi cei care ar încerca să înlăture această idee. El ar face tot posibilul ca să ajungem în Uniunea Europeană și să avem un viitor mai bun.
Corina BORTĂ
Dacă aș fi Vlad Ţepeș, aș încerca să păstrez aceeași cruzime și violenţă, pe de o parte, dar și același spirit de dreptate și dragoste de ţară, pe de altă parte. Aceste trăsături indispensabile ne-ar ajuta să îmbunătăţim viaţa politică, care la momentul actual are nevoie de un Vlad Ţepeș contemporan. Caracterul său crud a condus la un comportament exemplar în societate. Dacă aș fi un Vlad Ţepeș al zilelor noastre, cu siguranţă, nu mi-ar ajunge ţepe ca să îi pedepsesc pe toţi cei care încalcă legea. Vlad Ţepeș este cel care ar aduce dezvoltare, deoarece în timpul domniei sale puteai bea apă de la fântână dintr-o cupă de aur și nimeni nu avea tupeul să o fure.
Mariana MERIACRE
Cu texte din realitatea cotidiană vin și elevele de la Școala-internat din Strășeni. Dornici de a cunoaște publicația, elevii au pus o mulțime de întrebări în cadrul lansării revistei, semn că rareori le mai trece cineva pragul. Or, deprinși să fie văzuți atfel, elevii au încercat să înțeleagă de ce i-am ales anume pe ei. Tinerii ne-au convins că „Alegerea, și nu șansa e cea care ne determină destinul”.
Portretul unui adolescent
Adolescentul este cel care are stilul său propriu. Își schimbă repede părerile și nu acceptă morala. Iubește, dar are impresia că nu este iubit, fiind mereu în căutare. Are ochii strălucitori de la primii fiori de dragoste, umblă cu capul în nori, iar uneori este pasiv. De asemenea, se întâmplă să-l dezamăgească persoanele dragi și devine distant faţă de familie și prieteni. Totodată, devine mai curios și mai încrezător, încercând tot felul de lucruri neobișnuite. Îi apar dorinţe și pasiuni noi. Într-un cuvânt, este diferit, iar aceasta înseamnă că este unic.
Maria BULGARU
Ce înseamnă să trăiești diferit
Sunt fata care se mulţumește cu ceea ce are. Locuiesc la internatul din Strășeni, dar învăţ la școală împreună cu ceilalţi copii, care au părinţi. Fiind orfană, am învăţat să fiu simplă, să nu mă alint și să fiu așa cum sunt. Am observat că așa am mai multe succese decât ceilalţi copii. Mă uit în jurul meu într-un mod diferit de ceilalţi, observ deseori problemele lor și mă strădui să îi ajut așa cum pot. Unii copii, care au de toate, nu privesc lumea asemenea mie. Ei o consideră un magazin, de unde pot lua ceea ce își doresc fără a plăti nimic…
Lecţia de română
Mi-a rămas întipărită în minte o lecţie de limba română, în care profesoara ne-a dat însărcinarea să descriem locul preferat în care vrem să fim cu persoana dragă. După ce am scris, fiecare a trebuit să citească textul. La un moment dat, ajunse și rândul unui băiat din clasă, care a citit următoarele rânduri: „Era o toamnă obișnuită. M-am dus pe teren și am început să alerg. Spre mine venea o fată cu ochii căprui și părul șaten. Ea s-a oprit din alergat și a făcut cunoștinţă cu mine. M-a rugat să îi arăt parcul, după care mi-a spus că s-a îndrăgostit și m-a sărutat. Aceleași lucruri s-au întâmplat și a doua zi”. Toţi colegii au izbucnit în râs, pentru că băiatul nu a descris locul preferat, ci mai degrabă persoana de care s-a îndrăgostit. Mi-a părut rău pentru faptul că sinceritatea cuiva nu a putut fi apreciată de colegii mei…
Andreea BONCU