Ficţiunile din imperfecţiuni

Formele artistice au evoluat de-a lungul timpului. Astfel, în secolul XXI, consumatorul de artă este privilegiat, fiindcă are libertatea de a-și alege orice expresie artistică complementară gustului său estetic.

Te poţi desfăta cu o sculptură de Rodin, cu o pictură de Goya ori îţi poţi imagina cum stai așezat pe scaunul lui Joseph Kosuth. Iar dacă simţi că ești prins într-o cultură gălăgioasă, saturată de dorinţa de a șoca, poţi apela la minimalism, mișcare artistică ce se impune cu precădere în artele vizuale la începutul anilor ’60. Excluzând metodele elaborate și sofisticate, minimalismul își propune reducerea obiectului artistic la părţile sale fundamentale. Ori, cum spune unul dintre pionierii arhitecturii moderne, Mies van der Rohe: Less is more (Mai puţin înseamnă mai mult).

Scopul artei este de a dezvălui arta şi de a-l ascunde pe artist. Arta este cel mai intens tip de individualism cunoscut vreodată de lume.
Oscar Wilde

 

De această dată, desfătarea estetică vă este oferită de sculpturile de lemn ale lui Florin Constantinescu. Fotograf, sculptor, designer și creator (deţine Studioul de Creaţie ,,Loved Things”), artistul craiovean a reușit să capteze atenţia prin compoziţii bine echilibrate și armonioase pe fundalul unei viziuni contemplative. Multe din lucrările sale se găsesc în colecţiile private din Franţa, Germania, Olanda, Marea Britanie și SUA.

Sculptura minimalistă pune accentul pe materialul folosit. În acest context, lemnul surprinde esenţele și își demonstrează perenitatea valenţelor simbolice. Or, această materie își are propria istorie culturală, servind drept casă, leagăn, unelte, mijloc de transport, barcă de trecere în lumea de dincolo. Încadrat în această mitologie spirituală, artistul mărturisește: ,,Îmi place mult să readuc la viaţă lemnul vechi. Acele noduri și crăpături care arată trecerea timpului dau o notă de autenticitate aparte. Lemnul pare să spună o poveste prin fiecare imperfecţiune a sa”.

Utilizarea lemnului indică o resurecţie a arhaicităţii, posesoare a adevăratelor valori. Subiectele, parcă venite din acea ,,fântână a timpului”, cum ar zice Tomas Mann, se ajustează la contemporaneitate, reamintind de armonia și frumuseţea lucrurilor simple.

Astfel, ochiul surprinde perfecţiunea materiei. Surprinde o puritate a formelor care se suspendă graţios în spaţiu. Nicio eroare nu perturbă liniștea și aura din jurul obiectelor. Fiecare figură pare să-și aibă propria poveste. Par niște alterităţi vii care invită privitorul să le admire, să comunice cu ele. Între privitor și aceste fiinţe din lemn se stabilește o relaţie misterioasă. Ca într-un film mut. Există un fel de transmigraţie a emoţiei de la obiect la privitor. Una la nivel terestru, pentru că sculpturile minimaliste nu-și propun accederea spre transcendenţă sau transmiterea unor mesaje codificate, ci au drept scop apropierea omului simplu de artă.

Expresii ale fragilităţii, dar în același timp și ale siguranţei, sculpturile înfăţișează în mare parte figuri abstracte, însă și chipuri umane, îngeri, vase sau lumânări.

Formele circulare, dreptunghiulare sau triunghiulare sunt caracteristicile principale ale lucrărilor. Ele dau viaţă materiei și le conferă figurilor o identitate. Frumuseţea și simplitatea le este accentuată de strălucirea naturală a lemnului, de fuziunea nuanţelor de maro într-un joc de linii subţiri și delicate. La alte sculpturi se remarcă unghiul de înclinaţie, capturând mișcări subtile și o intuiţie a libertăţii. Sculptura reprezentând o bancă se încadrează într-un peisaj al tăcerii precum într-un poem de Blaga, probabil având același rol tămăduitor.

Chipul surâzător aduce seninătatea. Figura umană e prinsă, parcă, într-o mișcare ritmică. Îngerul pare un copil inocent. Un con râvnește să-și ia zborul. Ancora mai zăbovește în timp. Toate aflate sub semnul unui ritm cuminte și armonios și tutelate de un sentiment indefinibil.

Cu siguranţă, sculpturile lui Florin Constantinescu v-au convins. Lucrările sale artistice conţin ingredientele indispensabile artei: autenticitate, sinceritate și intensitate a expresiei. Ele aspiră către desăvârșire. Iar în urma contactului cu un obiect artistic te poţi transforma. Prin urmare, te poţi desăvârși. Or, cine nu râvnește desăvârșirea?