False numerale invariabile ca gen

Numeralul, în comparaţie cu celelalte părţi de vorbire flexibile, „are mai puţine forme flexionare”, declinându-se „în întregime sau parţial, un(u), doi (şi compusele cu unu şi doi, afară de unsprezece), zece, sută, mie, milion, miliard, bilion” (Gramatica Academiei). „Distincţia de gen se constată numai la numeralele cardinale simple unu(l) – una (o), doi – două şi la toate celelalte numerale compuse cu acestea: doisprezece – douăsprezece, douăzeci şi unu – douăzeci şi una, douăzeci şi doi – douăzeci şi două etc.” (Gh. Constantinescu-Dobridor)

Ţinând seama de cele arătate, numeralul doi are, prin urmare, forme distincte după gen: masculin – doi, feminin şi neutru – două, cerinţă încălcată de foarte mulţi vorbitori nu numai în conversaţia uzuală, ci şi în împrejurări oficiale, solemne, inclusiv pe diversele canale ale mass-mediei audiovizuale. Originea acestei încălcări de acord (doi folosindu-se, abuziv, în locul lui două) rezidă, în primul rând, în ignorarea normelor gramaticale, ignorare întărită – se pare – de preluarea mimetică, „manieristă”, de la persoane necultivate, a formulărilor incorecte.

Deoarece situaţiile contextuale sunt foarte variate, este bine ca (pentru evitarea întrebuinţării „invariabile” a masculinului doi şi la celelalte genuri) să se aibă în vedere următoarele reguli, urmate de exemple critice:

a)     când numeralul are valoare adjectivală, precedând substantivul pe care-l determină, atunci se acordă obligatoriu cu acesta: „Cazare, bonuri valorice, tot tacâmul… a costat doisprezece milioane” (corect: „…au costat douăsprezece milioane”); „Toţi cei doisprezece persoane au fost răniţi” (corect: „Toate cele douăsprezece persoane au fost rănite”); „Temperatura maximă a zilei va fi între doi şi opt grade” (corect: „…între două şi opt grade”);

b)     când, având tot valoare adjectivală, numeralul îi succedă substantivului regent, se acordă, de asemenea, cu acesta (excepţie făcând, dacă indică ora, unu şi douăzeci şi unu); „La ora doisprezece, Andrei Pavel îl întâlneşte în optimi pe Tom Harth” (corect: „La ora douăsprezece [= a douăsprezecea], Andrei Pavel…”); „În sensul celor afirmate, mă voi ocupa personal de programele claselor nouă – doisprezece” (corect: „… mă voi ocupa personal de programele claselor nouă – douăsprezece [= a noua – a douăsprezecea]”); „Sunt elevă în clasa doisprezece B şi particip cu interes la concursul de informatică” (corect: „Sunt elevă în clasa a douăsprezecea B…”);

c)      când numeralul apare independent – substantivul determinat fiind subînţeles –, acesta din urmă îi impune numeralului, prin acord, genul său: „Primul program de la patinaj, de la zece la doisprezece, este gratuit până la 15 decembrie, programul de vacanţă fiind de la doisprezece la unu” (corect: „… de la [ora] zece la douăsprezece, …programul de vacanţă fiind de la douăsprezece la unu”);

d)     când numeralul exprimă date calendaristice, limba literară admite (cu excepţia compuselor lui unu în formă de masculin: douăzeci şi unu mai, treizeci şi unu octombrie) atât forma de feminin, cât și de masculin pentru 2 şi compusele 12 şi 22: „Începând din două/doi ianuarie, valorile traficului au fost sufocante…”; „Vino duminică, douăsprezece/doisprezece decembrie, şi vei beneficia de o vacanţă à la Petrişor”; „Răsturnarea care a avut loc s-a petrecut chiar din douăzeci şi două/douăzeci şi doi decembrie…”.

________________________

Sursa: Erori frecvente în limbajul cotidian, Ilie Ștefan Rădulescu, București, Editura Niculescu, 2002