Fabuloasa călătorie în lumea emoțiilor
Dacă auzi voci în capul tău care discută ce ar trebui să simţi sau să gândești, există două posibilităţi. Fie ești nebun, fie ești un personaj dintr-un film Pixar.
„Inside Out” ne oferă privilegiul de a trage cu ochiul la ceea ce se întâmplă în capul unei fetiţe de 11 ani, a cărei viaţă perfectă este dată peste cap odată cu decizia părinţilor ei de a se muta în San Francisco. În ciuda faptului că întreaga animaţie este pur fictivă, plină de personaje care locuiesc în cutia craniană și de tărâmuri precum cel al imaginaţiei, al gândirii abstracte sau fabrica de iubiţi perfecţi, creaţia are o doză surprinzătoare de realism și, în măsura posibilităţilor limitate, acurateţe știinţifică.
Acest lucru nu e deloc întâmplător, având în vedere că regizorii filmului (Pete Docter și Ronnie Del Carmen) au consultat numeroși psihologi și experţi în neuroștiinţe, cu scopul de a prezenta o viziune cât se poate de realistă asupra funcţionării creierului unui copil.
Într-adevăr, amintirile acumulate în timpul zilei sunt transferate în memoria de lungă durată în timpul somnului, deși s-ar putea ca aceasta să nu se întâmple prin alunecarea unor biluţe sidefii pe un tobogan lung, ce duce în subconștient. Într-adevăr, din cantitatea enormă de informaţie acumulată de-a lungul timpului, o mare parte din aceasta este dată uitării în mod intenţionat, pentru a face loc altor informaţii noi, deși s-ar putea ca de acest proces să nu fie responsabile niște creaturi mici îmbrăcate în salopete. Este cât se poate de adevărat că fiecare dintre noi are un set de amintiri „de bază”, care ne definesc personalitatea, deși, în mod normal, acestea nu au forma unor mingi care pun în funcţiune construcţii uriașe, demne de parcul de distracţii. Și, într-un final, e natural ca reacţia noastră la ceea ce se întâmplă în jur să ia forma unor emoţii fundamentale, dar există o mare probabilitate ca acestea să nu fie, de fapt, niște creaturi minuscule ce locuiesc în cutia noastră craniană și au dezbateri furtunoase cu privire la cine deţine controlul. Deși iniţial s-au luat în considerare 27 de emoţii diferite (precum încrederea, mândria sau uimirea), li s-a oferit câștig de cauză celor cinci care joacă rolul eroilor principali: Fericirea, Tristeţea, Furia, Frica și Dezgustul.
Pe lângă reprezentarea metaforică a creierului și personificarea emoţiilor în scopuri didactice, filmul mai are o structură complexă și inteligentă la nivel ideatic. În lumea lipsită de griji a lui Riley, Fericirea e cea care deţine controlul și nu poate să accepte dreptul la existenţă al Tristeţii. Ulterior, aceasta înţelege că, pentru o funcţionare optimă a minţii adulte, emoţiile uneori se completează reciproc și realizează complexuri emotive, cu o încărcătură mult mai mare decât entuziasmul pur sau deznădejdea cruntă a copilăriei. Cu alte cuvinte, Fericirea acceptă că și Tristeţea are dreptul la acţiune, realizând primul pas spre maturizare. De asemenea, filmul oferă și o reprezentare destul de fidelă a depresiei, întrucât, la un moment dat, când Riley se vede singură într-un oraș nou, fără prieteni sau amintiri care să o lege de el, Tristeţea și Fericirea se rătăcesc, lăsând doar Furia, Dezgustul și Frica să lupte pentru cârmă.
Per total, „Inside Out” pare un documentar-poveste despre funcţionarea creierului uman, dedicat copiilor. Cu toate acestea, va capta, cu siguranţă, și atenţia adulţilor, întrucât prezintă o perspectivă nouă, deosebit de interesantă, asupra procesului de maturizare și asupra modului de gândire în sine.