Evenimente culturale marca ICR Mihai Eminescu la Chișinău
Dirijorul Voicu Popescu la Chișinău
Institutul Cultural Român a sprijinit participarea dirijorului Voicu Popescu la cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare Corală „Gavriil Musicescu”, desfășurat la Chișinău între 7 și 8 mai. La eveniment au participat coruri de copii şi de tineret de la instituţiile de învăţământ artistic din Republica Moldova.
În cea de-a doua zi a festivalului, dirijorul Voicu Popescu a susţinut o lecţie practică de măiestrie pentru două formaţii de copii: „Vocile Primăverii” şi „Adoramus”. Evenimentul s-a încheiat cu o Gală a Laureaţilor.
Invitatul Voicu Popescu este dirijorul Corului de Copii de la Radio România şi al Corului de Tineret „Sound”, artist liric și regizor muzical român. A fost desemnat în 2004 membru al Consiliului Olimpic Mondial în cadrul Olimpiadei Corale Mondiale din Bremen, Germania, iar în 2005 câștigă Premiul celui mai bun dirijor al Festivalului-Concurs Internaţional de Muzică Sacră de la Preveza din Grecia.
Expoziţia „România și românii în Primul Război Mondial”
Cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, marcată anual la data de 29 aprilie, ca semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii și integrităţii teritoriale a României, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Ambasada României în Republica Moldova, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României și Arhivele Naţionale ale României, au organizat, la Centrul de Cultură și Istorie Militară din Chișinău, expoziţia „România și românii în Primul Război Mondial”.
Expoziţia aduce în atenţia publicului o serie de fotografii, documente de arhivă, ilustraţii și hărţi menite să reconstituie evenimentele din perioada de neutralitate a Regatului României (1914 – 1916); mărturii și fotografii extrase din presa vremii privind luptele de front după intrarea României în război alături de Antanta, precum și o serie de mate-riale legate de sfârșitul războiului, sfârșit care a constituit preambulul realizării unui vechi deziderat istoric naţional: Marea Unire din 1918.
Festivalul Internaţional al Școlilor de Teatru din capitală
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău a organizat între 28 aprilie și 3 mai, la Chișinău, cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru și Film ClassFest.
Institutul Cultural Român a sprijinit participarea a patru școli românești de teatru: Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Această ediţie s-a desfăşurat sub genericul Comunicare, gest şi mişcare, programul fiind structurat pe secţiuni ce includ spectacole bazate pe expresia corporală, pe teatru-dans şi pantomimă, ateliere de dans şi de mişcare corporală, proiecţii de spectacole, expoziţii și recitaluri.
Pentru prima oară, la ClassFest au participat instituţiile de învăţământ artistic din Berlin (Germania), Graz (Austria) şi Paris (Franţa). Spectatorii au vizionat spectacole, vernisaje şi expoziţii de fotografie şi scenografie, iar intrarea a fost liberă.
Premii de carte pentru olimpicii basarabeni
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău a acordat premii speciale de carte și CD-uri câştigătorilor Olimpiadei Naţionale de Limba și Literatura Română din Republica Moldova, cu intenţia de a stimula interesul pentru literatură, istorie şi cultură în rândul adolescenţilor şi tinerilor din Republica Moldova.
Olimpiada Republicană de Limba și Literatura Română a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, iar la concurs au participat cei mai buni elevi din clasele a IX-a – a XII-a din toate raioanele și municipiile Republicii Moldova. În cadrul ceremoniei, Nichita Danilov, vicepreședintele ICR Chișinău, a înmânat câștigătorilor premiile.