Celebrarea tăcerii

Întotdeauna am avut convin­gerea că adevărata frumuse­ţe se regăsește în simplitate. Iar în faţa simplităţii se tace. Această stare de seninătate, liniște și refugiu mi-au oferit-o foto­grafiile descoperite recent. Imagini care m-au făcut să-mi doresc să mă aflu acolo. Imagini despre care să nu scriu, fiindcă limbajul ar trăda, ar falsifica emoţia emanată de ele.

Cu toate acestea, voi îndrăzni să violentez acest pact al splendorii, în speranţa că vă voi convinge să in­traţi în complicitate cu fotografiile lui Cristian Barancean. Originar din Movileni, r. Glodeni Cristian este încă licean, însă vârsta nu reprezin­tă deloc un impediment, ba dimpo­trivă, peisajele surprinse de obiec­tiv trădează maturitate și viziune. Tânărul ne-a spus că a început să fotografieze din curiozitate și fiindcă mulţi dintre prietenii lui făceau asta, dar probabil și pentru că a moștenit gena artistică de la tatăl său, care în trecut a fotografiat.

În contextul în care la momen­tul actual realitatea poate fi repre­zentată în zeci de moduri datorită inovaţiilor și tehnicilor digitale, sunt create o mulţime de fotogra­fii în care peisajele naturale devin spectaculoase. Zilnic este întipărit un moment din natură, astfel încât fotografia nu-și mai păstrează mi­racolul de la început. Cu toate aces­tea, nu-și pierde din valoare dacă este făcută bine.

De ce mi se par relevante fo­tografiile lui Cristian? Fiindcă au o aură proprie și sunt capabile să resusciteze misterul limbajului din natură. Fotografiile dezvăluie abi­litatea de a surprinde momentul potrivit. Natura e capricioasă și se pretinde de foarte multe ori a fi o ze­itate ocultă, de aceea a (sur)prinde gesturile sale fundamentale reflectă măiestria și perspicacitatea ochiu­lui-vânător. Iar acest vânător, care este fotograful, bineînţeles, devine și un îmblânzitor al elementelor na­turii.

Peisajele captează atenţia da­torită echilibrului compoziţional și, în același timp, datorită existenţei unui anumit element care uimește și asupra căruia se focalizează atenţia receptorului. Spontaneitatea ghidează jocul culorii și al luminii. În acest sens, puteţi remarca natura­leţea cu care cade, aproape poetic, umbra copacilor pe suprafaţa pla­nă a lanului. Sau reflectarea cailor pe suprafaţa apei, creând parcă un alt spaţiu, magic, de poveste. La un moment dat, distincţia dintre rea­litatea exterioară și realitatea din fotografie se pierde. Lumea din fo­tografie devine mai credibilă decât realitatea însăși, de aici rezultând forţa cu care influenţează percepţia subiectului uman.

Privind atent fotografiile, veţi ob­serva elemente distinctive. Caii, ce­rul, norii, lebedele, omul, lanurile, dealurile, fumul sunt câteva dintre simbolurile evocate. Elemente sur­prinse în spontaneitatea firească a naturii, emanând libertate și ener­gie. O energie binefăcătoare și în­viorătoare. Contactul cu o operă de artă te modifică. Astfel, mi se pare că după explorarea vizuală a frumu­seţii naturii ai senzaţia de plinătate. Cu atât mai mult cu cât peisajele sunt tipice pentru spaţiul nostru, astfel încât e aproape imposibil să nu te gândești la atmosfera rustică. Uneori, ai sentimentul că timpul e suspendat, că timpul s-a convertit în eternitate. De asemenea, spaţiul e perceput ca o realitate pură. E go­lit de activitatea umană, de gălăgia și neliniștea omului mărunt, preo­cupat de responsabilităţile zilnice. Deși omul este reprezentat în foto­grafii, pare a veni dintr-o altă lume. Una a liniștii, a bucuriei de a fi și de a se împlini în sânul naturii. Bătrâ­nul ușor aplecat, cu sacul în spate, are un soi de graţie în mișcarea intuită de mine și surprinde omul simplu, de la ţară, obișnuit cu mun­ca zilnică. Cred că scopul acestor fotografii este transmiterea emoţiei pure a unor stări și fapte firești ale existenţei, fără implicaţii profunde sau decodificări și interpretări inu­tile.

Aceeași imprevizibilitate și același fapt de a fi pur și simplu se regăsesc în alte imagini, precum ciuperca sau melcii. Aţi obser­vat muștele de pe ele? Da, naive­le și enervantele insecte, pe care obișnuim să le condamnăm. Cred că anume această capacitate de a lăsa natura să se manifeste de bu­năvoie este una dintre mizele cele mai mari ale imaginilor. Când foto­graful renunţă la artificii și regizare, obţine o imagine fidelă și credibilă. De unde și stările care converg spre un soi de cumpătare, de cuminţe­nie, de sfiiciune și de blândeţe.

Ce ziceţi de caii absolut graţioși? Tind să cred că pot concura cu cei din poemele lui Stănescu. La fel de poetică e imaginea păducelului. Cerul, roșul pal și verdele pitit (va­rianta coloră a fotografiilor) atrag atenţia privitorului. Sau fumul, cu alura sa mistică.

Cristian Barancean împărtășește o sensibilitate uimitoare pentru lu­mea exterioară. Eu îi urez să sur­prindă cât mai sincer și cât mai senin fenomenele din jur, iar din frica de a nu răni frumuseţea natu­rii și de a vorbi inutil, vă las aceste versuri din Pessoa: All the peace of Nature without people/ Comes to sit by my side (Toată liniștea naturii lipsite de oameni / Trece de partea mea).