Așteptându-l pe Grillo

„Quando si pierde il potere? Quando non si è più degni di esercitarlo.
Ei nostri governanti, con pochi e sempre più rare eccezioni, non sono
più degni di esercitarlo (…). E ci hanno deluso perchè la politica
sarà anche una cosa sporca, ma è un’ altra cosa.”*
Roberto Cervaso

Impregnată iremediabil de acești 20 de ani de tranziție (alias deziluzie), cauți să pătrunzi esența unor democrații mai mature, sorgintea succesului acestora. Ai putea spune și tu ca Înțeleptul din Est: Admir englezii!, deși cunoști puține despre democrația lor. Ca spectator, ai mult mai la îndemână însă democrația italiană, afectată de Cosa Nostra, de N’drangheta, – de mafie, într-un cuvânt, şi totuși, democrație. Anume cu aceasta confrunți mereu politica noastră, cea de pe malul Bâcului.

În timp ce la Chișinău s-a destrămat Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), iar „țărișoricuța” a ajuns iarăși neguvernată, și peninsula italică s-a făcut, de ceva timp, neguvernată. Recentul scrutin electoral din „ciubotă” a dat un rezultat-surpriză: captând peste 90% din voturi, împărțite aproape egal, au învins două partide politice cu vechime: democrații și liberalii (PD și PLD), dar și o mișcare civică complet nouă: Movimento 5 Stelle (Mișcarea 5 Stele), condusă de un… umorist – Beppe Grillo.

Trebuie să vezi un umorist revoltat în politică (în italiană, genul actorului sună mai nuanțat: un comico) – un fel de Gheorghe Urschi la noi, care, după ce că și-a rupt bojocii revoltându-se în piețele publice, vrea acum „să măture” palatele Puterii de vechile guvernări: Fuori tutti! (toți afară!). Se impune, de fapt, crearea unei alianțe pentru guvernare, dar care alianță?! Pe de o parte, un conducător de răzmeriță, pe de alta, subiecți care au guvernat 20 de ani, purtând țara la un pas de criza elenă. Ar fi ca Mișcarea să fie ignorată: las’ să facă opoziție! Dar vezi că nu e posibilă coaliția nici între ceilalți doi subiecți (democratul Bersani fuge ca de foc de „rechinul” liberal Berlusconi!), or, așa cum au peste 60% din mandate împreună, aceștia ar putea bine-mersi guverna țara. Tutti acasa! (toţi acasă!), strigă Grillo, curtat și de democrați, și de liberali. Noi nu intrăm în nicio coaliție! Uniți-vă voi înde voi, cei care ați dus țara de râpă! Faceți voi coaliție! Veți rezista 7-8 luni, nu mai mult, apoi mergem la anticipate și vă măturăm definitiv!

Ușor de zis, dar ce drept ai tu – cu doar 30% din voturi – să dictezi? Ai fost votat – guvernează, asumă-ți responsabilități, propune soluții! Dar Grillo își fierbe adversarii la foc mic, știe: electoratul său așteaptă schimbări radicale. Și așa, tămbălău mare: negocieri fără rezultat, blocaj al instituțiilor statale, Președintele Napolitano instituie Comitetul a 10 înțelepți pentru ca acesta să găsească o soluție. Dar nu se găsește. Și nu e cum să se găsească, căci mișcarea civică (!) a încurcat toate cărțile partidelor politice care au adus țara la exasperare (corupție, stagnare, șomaj în masă al tinerilor, se sinucid zeci de mici întreprinzători care nu mai pot face față impozitelor etc.). Ceea ce ți se pare uimitor însă în acest spectacol politic este că un actor (!), un om simplu și revoltat, a oprit țara-n loc: Ia stați, dom’le, un pic să vedem noi cu ce vă ocupați voi și care este, de fapt, datoria voastră dacă tot păpați banul public?!

Ei bine, și la noi „s-a oprit țara-n loc”: s-a destrămat AIE și, respectiv, a căzut guvernul, or, guvernarea era asigurată de către Alianță. Cum să califici un asemenea gest în pragul unui moment extrem de important pentru cursul european al republicii?!… Dar cine să-i întrebe pe aleșii noștri: Ia stați, dom’le, să vedem noi cu ce vă ocupați voi și care este, de fapt, interesul nostru național?! Am avea nevoie cumva și noi de un Grillo, un Grillo credibil, care să ridice Chișinăul, dar, mai ales, satele noastre, și să le aducă în Piața Marii Adunări Naționale?… Avem noi un Grillo? Și, dacă-l avem, câtă lume l-ar crede și l-ar urma?…

Nu mă mai interesează niciunul din aceste personaje de la putere! – spune amar Înțeleptul din Est. Trebuie să vină exponenți ai generațiilor noi! – auzi o doleanță mai veche. Da, să vină odată și odată! – zici și tu. În același timp, urmărești stupefiată cariera unor tineri care au și venit (!), dar care, pentru o bucată de pâine, s-au și „oportunizat”. Dar oportunismul, în momente cruciale pentru destinul neamului tău, se numește trădare!

Când se pierde puterea?… – se întreabă Înțeleptul din Vest. Atunci când cei care o exercită nu mai sunt demni de a o exercita. Și guvernanții noștri, cu puține, tot mai rare excepții, nu sunt demni a o exercita (…). Și ne-au deziluzionat pentru că politica o fi ea un lucru murdar, dar e cu totul un alt lucru. Pentru că în timpul în care au exercitat-o, au gestionat-o cum nu se putea mai rău (…). Au cerut votul nostru și noi, iluzionându-ne că au să folosească puterea în interesul național, l-am dat. Și-au făcut mereu interesele lor, comoditățile lor (…), au făcut promisiuni ca să nu le mențină… Ironizează amar Înțeleptul din Vest, zice de palatele Puterii, care au devenit sicriul unor forțe politice. Vom pune, zice, folosind șfichiuitor un limbaj antic, o placă comemorativă pe Palazzo Madama, pe care vom scrie un epitaf: „Qui giacciono il partito democratico e il suo conducator Pirro Bersani”. Noi, la Chișinău, ce placă comemorativă ar trebui să punem pe Parlamentul Republicii?… Ceva de genul: „În acest edificiu zac îngropate toate partidele Renașterii Naționale din Basarabia post ’89, toate speranțele de Reîntregire Națională și de viață demnă ale românilor basarabeni”?!…

Distinsul dramaturg român Matei Vișniec scrie într-un eseu: Virusul puterii are ceva malefic în el. S-ar spune că exercitarea unui mandat electiv este incompatibilă cu luciditatea și chiar cu bunul-simț. Cei care sunt în situația de a guverna se cred brusc de neînlocuit. Iată portretul-robot (incomplet) al omului politic de astăzi: înzestrat cu oarecare autoritate naturală; prima sa grijă – interesul personal; ultima sa grijă – interesul general; singurul scop odată ajuns la putere – să rămână în continuare la putere; utilizează limbajul pentru a manipula și nu pentru a comunica; dialoghează numai pentru a cântări slăbiciunile adversarului; îi disprețuiește profund pe cei de care e ales să-i reprezinte; incompetent în toate domeniile, cu excepția celui de a conduce pe oricine în orice domeniu; are o vizibilitate istorică redusă, limitată la durata sa de viață și, eventual, a progeniturilor sale; sintagma „după mine, potopul!” îi ține loc de conștiință; în străinătate este complexat și își urăște traducătorul, întrucât acesta apare în mod evident ca fiind infinit mai inteligent.”

Relevant, nu?… Poate că nu, pentru că este formula matematică a ceea ce credem, a ceea ce am văzut și vedem în fiece zi. Expresia „om politic” nu mai are în prezent niciun titlu de noblețe nicăieri, continuă Vișniec. Societatea civilă, oamenii simpli, cetățenii tuturor democrațiilor știu că principalul lor adversar este exact omul pus să-i apere și să-i reprezinte. Cum să-l scuturi însă pe acest „mutant” al democrației și să-l obligi din când în când să se achite măcar parțial de sarcina sa, apărarea interesului comun?**

Asta e: cum să-l obligi?!… Și ajungi iar la Mișcarea 5 Stele și la actorul italian care, atunci când toți s-au lehămetit (!), și-a luat în serios misiunea de cetățean, oprind pe o clipă toate instituțiile statului: Pe loc toți! Voi ce faceți, cu ce vă ocupați?! Este un mare naiv poate, dar, cu certitudine, gestul lui disperat va lăsa o amprentă pe cursul politic al țării. Un detaliu promițător: chiar în aceste zile, militanții lui Grillo au intrat în parlament cu Constituția în mână.

Ei au să se salveze, ei au ţară! – spune Înțeleptul din Est. Noi nici țară nu avem! Așa este, Țara noastră (nu vatra) este dincolo de Prut. Și, ca s-o regăsim, trebuie să facem înconjurul lumii!… 

Viața este ca o bicicletă, pentru a-ți păstra echilibrul trebuie să înaintezi, ar fi spus Einstein. Of, tricicleta noastră dezechilibrată!…

_____________________

*Din italiană: Când se pierde puterea?Atunci când cei care o exercită nu mai sunt demni de a o exercita. Și guvernanții noștri, cu puține, tot mai rare excepții, nu sunt demni a o exercita. Și ne-au deziluzionat pentru că politica o fi ea murdară, dar e cu totul altceva. Roberto Cervaso, „Gazzetino”, aprilie 2013.

**Matei Vișniec, Cronica ideilor tulburătoare, Editura Polirom, 2010.