Apertis verbis

Recunosc, sunt copleșită de mesajul lui Tudor Chirilă din Scrisoare către lice­eni. Îl puteţi găsi ușor pe internet. Ce m-a cutremurat în el? – trăirea vie, sinceritatea. Reductiv, am putea rezuma mesajul actorului și muzicianului la o întrebare ex­trem de esenţială: Noi am pierdut. Voi?…

Nu, nu mi-e teamă că voi fi în­vinuită de pastișare. Avem cu toţii dreptul la cuvânt, iar ceea ce iese în faţă și copleșește inimi multe înseamnă că este ADEVĂRAT, în­seamnă că este de mult timp pre­zent în inima noastră. Tocmai de asta și suntem, cu toţii, zguduiţi, pentru că cineva ne-a exprimat. De astă dată, Tudor Chirilă: Noi am pierdut. Voi?!

„Nu ai căuta, dacă nu ai fi găsit deja” (sic!). Găsisem, eram pe cale să găsesc. De obicei, la recepţii­le Ambasadei Române, oferite la 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri de la 1918, mă simt destul de decon­certată. „E un ritual al memoriei, închinat înaintașilor care au înfăp­tuit Unirea cea Mare, mă consolam, iar, în curând, vom adăuga și noi pagina noastră de glorie și atunci vom fi cu adevărat în drept să săr­bătorim.” Au trecut ani mulţi și, cu toate sacrificiile, noi am făcut doar câţiva pași, pași de melc, am pu­tea spune, de vreme ce, azi, statul Republica Moldova e unul captiv. În fapt, noi am pierdut. Voi?…

La una dintre aceste recepţii ofeream o floare domnului Ale­xandru Moșanu, istoricului, poli­ticianului, marelui om al cetăţii, Președintelui ultimului Soviet Su­prem al RSSM, cel care a votat al­fabetul latin și limba română drept limbă oficială la 31 august 1989.

„Dar merit eu?…” – mă întrebă trist. „Sigur că meritaţi. Meritaţi mult mai mult!” „Eu am eșuat…” spuse cu glas trist Alexandru Moșanu, cutremurându-mă cu modestia sa. Aș fi vrut să strig: „Noi toţi am eșuat!”, pentru că anume acest gând caut să-l alung din sinele meu încă de la sfârșitul anului 1991, când, prin bunăta­tea noastră (bleagă, nu creștină) acordată puciștilor (oameni de la noi, în posturi de conducere, care au sprijinit puciul de la Moscova!), am început să ne cotilim vertiginos către un parlament agrarian, cel al analfabetului „Mitică”, și tot așa, la vale. „Aţi făcut tot ce aţi putut”, am spus. Decizia de a dizolva Comisia de studiere a cazurilor de susţinere directă sau indirectă a puciului de la Moscova o luase președintele de atunci, Mircea Snegur.

Noi am pierdut. Voi?… Dumi­nică, 8 noiembrie a.c., la acţiunea organizată de Tinerii Moldovei, sub genericul „VREM GUVERN CO­MUN!”, au fost, cum a scris pre­sa, „mai multe sute de oameni”. Marșul a început de la statuia vo­ievodului nostru Ștefan cel Mare și Sfânt, a urcat spre Ambasada Ger­maniei, spre cea a Statelor Unite ale Americii, coborând apoi spre strada București, ca să ajungă la Ambasada României. S-a scandat „Vrem guvern comun!”, „Vrem unire cu Ţara!”, „România n-a avut grani­ţă la Prut!”. Tinerii au reiterat, a câta oară, voinţa lor de a trăi într-o ţară reîntregită, sub o conducere comu­nă. Legaţiei Ambasadei Germaniei în Republica Moldova i s-a spus din suflet că Germania este primul stat care trebuie să manifeste maximă empatie pentru Republica Moldova, or, Germania a trecut prin aceeași dramă, iar la baza situaţiei noastre de azi stă odiosul pact – nul și nea­venit – Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat între un satrap german și altul rus, care au împărţit între ei lumea la finele celui de al Doilea Război Mondial.

Noi am pierdut. Voi?… Pri­veam în faţă tinerii care scandau, cei care organizaseră marșul „Vrem guvern comun!”. Noi am pierdut. Voi?… Scrutam ochii celor care au luat cuvânt la cele trei ambasade. Căutam apoi să liniștesc luptătorul din mine, care se revolta: „Văd că vă izolaţi de noi. Ne consideraţi ne­demni, neputincioși și lași. Noi însă, segmentul acesta conștient de po­pulaţie, am făcut tot ce am putut, cu sacrificii inimaginabile. Dar fie, e rândul vostru! Uite că vă stăm doar alături, împuţinaţi, dezbinaţi, nu ne dăm ghes la microfoane; uite că urlăm pe străzi, îndemnaţi de voi, copiii noștri: «Trăiască, trăias­că, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Ţara Românească!». Nu e ușor: și noi tot așa am început! A curs multă apă de atunci, apă cu cadavre, pe Nistru, pe șosele… Dar întrebarea mea este: voi, VOI, unde sunteţi? Că doar nu sunteţi numai câteva sute în acest oraș, în aceas­tă republică?! Avem zeci, sute de licee, de universităţi!…”

Noi am pierdut. Voi?… Mo­mentul e, cu adevărat, unul propi­ce: România și Republica Moldova nu au guverne, simultan. Clasa po­litică din Basarabia s-a compromis incalificabil prin furtul din băncile statului al unui miliard de dolari, prin incapacitatea de a face refor­me, de a asigura o justiţie corectă, prim mimarea direcţiei europene. România, și ea, avea nevoie doar de o scânteie ca să scoată în stradă lumea, în special, pe cei tineri, care s-au săturat să vadă politicienii corupţi deferiţi justiţiei, politicieni care nu le pot nicidecum asigura un viitor demn. Focul teribil de la clubul Colectiv, care a făcut scrum zeci și zeci de vieţi, a scos tinerii în stradă. „Nu schimbăm un guvern, schimbăm un sistem!” strigau tine­rii. Azi, în Ţara-Mamă, schimbarea se și produce. Aici, în Basarabia, oligarhii care au capturat statul se restructurează, nu cedează, respectiv: noi am pierdut. Voi?…

De ce insist pe această întrebare retorică, repetând-o ca pe o tantra budistă? Pentru că la acest marș, printre câteva sute de oameni, îndârjiţi să aducă odată și odată SCHIMBAREA, doar o parte din „mai multe sute de oameni” erau tineri, or, știm prea bine care este forţa tinerilor: au demonstrat-o cu prisosinţă în 2009, iar ulterior, în mai multe manifestări organizate de Acţiunea 2012 și Tinerii Moldo­vei.

Un material recent al mare­lui actor român Florin Zamfires­cu se intitula „Strada urlă, porcii râmă…”. Cred că se potrivește mai bine Basarabiei decât Româ­niei; or, Președinţia și Guvernul României au reacţionat prompt la demonstraţia de atitudine a 25 de mii de cetăţeni ai săi, în timp ce la noi – nimic, chiar dacă, de jumătate de an, situaţia e una excepţională: sute de corturi în stradă de luni de zile, mitinguri ajunse și la 70-80 de mii de cetăţeni, marșuri pe la insti­tuţiile capturate ale statului. „Stra­da urlă, porcii râmă…”, pentru că, la noi, în această zonă de tampon, porcii sunt mai groși de obraz. Iar când în stradă strigă „Vrem guvern comun!” doar câteva sute de tineri și câteva sute de părinţi obosiţi de mizerie, porcii (nu mi se dă mâna să pun ghilimele) „râmă” și vor „râma” în continuare de zor.

Noi am pierdut. Voi?… Dacă stai bine și te gândești, noi, o mână de oameni conștienţi, ne-am făcut datoria: am mișcat lucrurile din loc, am smuls Basarabia din Im­periul Răului, am creat deschideri – către Ţară, către Europa, către lume. E mult, e puţin? – să jude­ce Măria Sa Istoria. Am fi vrut mai mult, nu s-a putut. Voi aveţi o altă linie de start, e rândul vostru, e vi­itorul vostru. Este, bineînţeles, o altă etapă a luptei. Trebuie să fiţi foarte pragmatici, să nu vă consu­maţi în emoţii; trebuie să vă coor­donaţi acţiunile cu tinerii de peste Prut etc. S-ar putea să fim și noi cu ceva de folos – vom fi alături. Dar voi trebuie să ieșiţi mulţi, MULŢI (!) și să învingeţi, dacă nu doriţi ca, peste 25 de ani de luptă, obosiţi și dezmoșteniţi, să vă pomeniţi în rolul nostru: să strigaţi pe străzi aceleași lozinci, îndemnaţi de co­piii voștri.

Noi am pierdut. Voi?!…