Aferim, aferim!

Pelicula românească Aferim, aferim! impresionează printr-un stil extrem de diferit de stilul cinematografiei americane sau europene, cu care ne-am obișnuit. Dezvoltat fiind din cinematografia autohtonă, Aferim este un adevărat western românesc. Acesta a fost proiectat la Festivalul de Film European, bucurându-se de succes în rândul spectatorilor chișinăuieni.

Regizat de Radu Jude (premiul Ursul de Argint pentru regie), filmul, extrem de bine documentat, reușește să încadreze un număr impresionant de expresii populare, poveţe și întorsături de limbaj de epocă într-un dialog firesc și degajat. Fără să se limiteze doar la aceasta, filmul cuprinde o adevărată bibliotecă (și cinematecă). Pe lângă numeroasele citate din operele scriitorilor români, regăsim dinamica filmelor americane și o mare influenţă din cinematografia română, Aferim ajungând să fie una dintre cele mai intertextuale pelicule românești.

Este un film istoric, reprezentând anul 1835 în Ţara Românească, cu un subiect în totalitate ficţional: un zapciu**, Constandin (Teodor Codoban), merge să-l caute pe Carfin (Cuzin Toma), un ţigan rob care, din frică, a fugit de pe moșia stăpânului său, Iordache (Alexandru Dabija), după ce a avut o aventură amoroasă cu soţia acestuia, Sultana (Mihaela Sârbu). Constandin cu fiul său, Ioniţă (Mihai Comanoiu), pornesc să-l caute pe ţigan, întâlnind în drumul lor variate caractere și mentalităţi. Discriminarea socială, cu toate că este una dintre principalele teme abordate, nu este o axă a filmului. În cazul acesta, pelicula acţionează mai curând ca o tomografie, arătând exact problemele societăţii, fără însă a pune accent pe ele. Discriminarea este tratată ca o evidenţă, fără a fi privită ca ceva ieșit din comun. Fie că e vorba de discriminarea femeilor sau a oamenilor cu statut social inferior (nemaivorbind de romii consideraţi animale, „ciori” și vânduţi în robie), nimeni nu ia atitudine, nu luptă și nu se revoltă contra opresiunilor. Acestea sunt, din perspectiva epocii, comportamente firești.

Personajele sunt complexe și foarte bine conturate, caracterele lor fiind inspirate din operele scriitorilor români Preda, Creangă, Rebreanu, Caragiale etc. Scriitorii, putem spune, au participat și ei indirect la „asamblarea” personajelor și la alcătuirea textului, ca la o operă comună. Atât scenariștii (Florin Lăzărescu și Radu Jude), cât și actorii reușesc să încadreze citate din diferite texte literare în replici vecine, fără ca acestea să sune nefiresc sau discordant, lucru care constituie, până la urmă, un merit al operei cinematografice.

Decizia regizorului de a face un film alb-negru este una, fără îndoială, foarte bună, întrucât alb-negrul conferă peliculei o nuanţă sobră. În acest fel, spectatorul se poate detașa, poate urmări filmul fără a se lăsa distras de firul destul de aglomerat al povestirii. Până la urmă, Aferim este un film care nu acceptă nimic în plus. Detaliile numeroase, costumaţia, subiectul, dialogul și jocul actoricesc sunt vasele comunicante ale producţiei. Fiecare element se completează prin celălalt. Filmul este bazat pe dialog și imagine, nu există muzică de fundal, ci doar muzică încadrată în diegeza peliculei (formaţia Trei Parale). Cu adevărat impresionantă este și costumaţia (Dana Păpăruz), care corespunde întru totul realităţilor secolului al XIX-lea.

Alţi membri ai echipei de filmare sunt Marius Panduru (imagine), Cătălin Cristuţiu (montaj), Dana Lucreţia Bunescu (sound design), Augustina Stanciu (scenografie), Constanţa Vintilă-Ghiţulescu (consilier istoric) și Ada Solomon (producător).

Aferim mi-a răsturnat orice prejudecată privind cinematografia românească, fiind, poate, printre cele mai bune filme pe care le-am văzut. Nu m-a deranjat nimic, până și umorul direct, limbajul licenţios și scenele foarte dure – toate au fost perfect motivate, demne de cele mai importante festivaluri de film. Jocul actorilor este superb, aceștia reușind să reprezinte, fără exagerări, intenţia regizorală. Pe scurt, românii fac filme extraordinare.

* Bravo (turcism).
** Agent de poliţie; sergent de stradă (turcism).