Când a apărut Dara?

Dara a apărut în vizorul publicului pe 3 martie 2012.

De ce Dara?

E un Dar, derivat din numele pe care mi l-au dat părinţii.

Prima ta scenă?

Ca la toate copiliţele care încep să îngâne hiturile momentului, coco­ţate pe taburetele grădiniţei și cu pretenţia către colegii de grupă să fie un public cald și primitor… De obicei, erau.

Ai participat la numeroase concursuri. Care dintre ele te-a marcat cel mai mult?

Dacă putem considera Eurovisio­nul un concurs, atunci acesta este cel care m-a marcat. A fost minu­nata platformă de pe care Dara s-a făcut cunoscută. Un concurs care-ţi oferă emoţii, mai ales că nu ai în faţă prea mult public. Iar reacţia publicului din faţa televizorului nu ai cum să o afli. Ceea ce-ţi rămâne să faci e să dai din tine tot ce ai mai bun, pentru că ești în competiţie nu doar cu ceilalţi colegi, ci în pri­mul rând cu tine.

Ce simţi atunci când ești pe scenă?

Adrenalină. Plăcere. Trăiesc!

Cu cine faci orele de canto?

Nu mai fac ore de canto de multă vreme, dar am parcurs școala de la un capăt la altul cu doamna Irina Morari. Și-i sunt recunoscătoare.

De ce încă nu ai reușit să scoţi un album?

Aș vrea un album la lansarea că­ruia să vă invit, așa cum fac unii colegi de-ai mei. Să înșir și eu mese ca la nuntă. Să mă pupe toţi din complezenţă, să spună: „Vai, ce frumoasă ești! Vai, ce album mișto ai!” fără să-l asculte, dar am o producătoare. Alla Donţu nu face ca ceilalţi. Adună piesele mele cu lunile, cu anii. Nu-mi poate face album peste noapte! N-am încă album, dar am producător.

Ai fost una dintre norocoasele care au reușit să-l vadă pe Carla’s Dreams fără mască. Cum e?

Ce vă face să credeţi că l-am văzut spălat pe faţă? Am noroc să lucrez cu el. E un artist complex, cu cre­ierul încins.

Cum ai ajuns să cânţi pe scenă cu celebrele artiste din România Antonia și Inna?

Muzica unește. Muzica nu are ho­tare. Drept dovadă este colabo­rarea pe care am avut-o cu aceste artiste.

Cum te-ai simţit în noul tău videoclip?

Vreau să subliniez ceva: eu nu cores­pund standardelor impuse de indus­tria modei, nu sunt „coborâtă” de pe copertă. Sunt o femeie în devenire. Cu minusuri și plusuri – ca toate fe­meile noastre. Iar multe fete încear­că să devină copii ale coperţilor, ui­tând să se accepte așa cum sunt. Și cine a spus că cele de pe coperţi sunt perfecte?!

Te putem vedea pe holurile Conservatorului?

Nu, pentru că Dara străbate holuri­le altei instituţii de învăţământ su­perior. Sunt studentă la Filologie la Universitatea de Studii Europene din Moldova.

Planuri de viitor?

Niciodată nu pot ști ce idei vor bân­tui prin capul meu și al echipei cu care lucrez – echipa „Youbesc” – și cum se vor așeza ele în final într-o piesă. Răbdare și… o să vă surprind, sper.

___________________

Interviu realizat de Victoria KIRILOV

Paul Goma este un scriitor basarabean, născut în 1935 în satul Mana, raionul Orhei. A fost un important militant anticomunist. Expulzat de autorităţile române în Franţa și stabilit la Paris, Paul Goma semnează romanul Din calidor: o copilărie basarabeană. Cartea apare iniţial în limba franceză: Le Calidor, la editura Albin Michel, în 1987. Și abia în decembrie 1990, lucrarea este lansată în România, la Editura Albatros.

Din calidor este un roman autobiografic. Având la bază o perioadă marcantă a celui de-al Doilea Război Mondial, autorul reușește să reflecte cele mai relevante secvenţe, scene și amintiri ale traseului copilărie-maturitate. Romanul este constituit din mai multe capitole. În fiecare dintre ele, se simte pulsul sincerităţii și mereu, cantr-o mișcare circulară – întoarcerea la esenţă. Esenţa fiind, de fapt, însuși calidorul. Motivul calidorului reprezintă cordonul ombilical dintre mamă și fiu, copilărie și maturitate, casă și școală, război și pace… Nostalgia, refugiul și chemarea… Punctul de legătură dintre aici și acolo. Calidorul înseamnă pentru Paul Goma locul sfânt care sprijină cele mai dragi amintiri, unde se mai poate imortaliza clipa.

Încercând să descifrăm mesajul titlului, întâlnim mai multe simboluri: sâmburele vieţii, legătura divină dintre mamă și fiu, treapta dintre copilărie și maturitate. Paul Goma, vorbind despre „calidorul” său, are la bază două ipoteze. Cea a tatălui, care zice că lexemul provine de la franţuzescul corridor și de la rusescul koridor, șlefuit pe meleagurile moldave. Cea de-a doua ipoteză, a mamei, pornește de la kali din greacă (semnificând „frumos”) și românescul dor. „Calidor, carevasăzică: dor-frumos.” În calidor s-a născut și a murit fratele lui, Petrică. Dar și Paul a fost zămislit acolo. „Ştiu – doar eram acolo: dacă nu voiam, nu ieşeam la lumină. Atunci.”, scrie Paul Goma. Din cauza vârstei fragede, autorul nu-și amintește toate evenimentele copilăriei. Reușește totuși să le descrie din spusele mamei sale, care devine, astfel, centrul universului lui Goma.

Războiul a fost „locul și timpul” în care a copilărit scriitorul. Doar pentru simplul fapt că tatăl său era român, scriitorul a fost deportat de către ruși. După prima invazie a sovieticilor în Basarabia, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, au avut loc mari schimbări. Cele mai importante obiective ale sovieticilor erau distrugerea școlilor și a bisericilor. În satul Mana fost arsă biblioteca școlară. Saşa, fostul student al profesorului satului, a venit și l-a ameninţat cu pușca, forţând profesorul să-i predea cărţile scrise cu grafie latină. „Literele voastre românești sunt dușmănoase! Capitaliste! Antisemite! Pe bună dreptate le-au interzis tovarășii noștri – pe astea să le scoţi și să le predai!”

În momentele-n care rușii năvăleau asupra lor, locuitorii satului fugeau în codri. Nenorocitul copil a fost martorul scenelor în care fusese batjocorită mama lui, în păduri. Mama și tatăl sunt priviţi de copilul-Paul drept repere ale sacralităţii și divinităţii. Mama întruchipează simbolul așteptărilor și al grijii. Copilul rămâne a fi legat de ea toată viaţa, la nivel spiritual. Mama lui Paul este o fire puternică, luptătoare, curajoasă, dar și grijulie, umilă, protectoare. Tatăl scriitorului a fost învăţătorul și constructorul școlii. Fiindcă nu accepta nedreptăţile istorice, a fost deportat în Siberia. În 1941 este declarat mort și înmormântat simbolic. La scurt timp, acesta revine „din morţi” și își joacă crucea de pe mormânt, vreme în care Paul-copilul se bucură că nu va mai fi „orfănel”.

În perioada în care tatăl său lipsește, copilul trăiește într-un alt Univers. De aici se desprinde și cea de-a doua temă a romanului, cea a erosului. În consonanţă cu ideile și perceperile infantile ale copilăriei, la orizont răsar „formele rotunde”, forme simbolice, erotice, care tind să îmbogăţească paleta emoţională a lui Paul-copilul. De-atunci, el învaţă noii pași spre maturitate și descoperă adevărul. Iarăși suntem într-un „calidor”, o noua etapă de trecere dintr-o lume în alta. Dincolo de jocurile și lumile blajine, vin alte jocuri. Ileana, Tuzla și rusoaica Devushka erau fetele din Mana care l-au dus pe Goma într-un spaţiu mirific. „Din calidor le văd pe toate: fetiţele, fetişoarele, fetişcanele, fetele-mari, fetele-şi-mai mari (şi mai mici) cu care m-am avut de bine în viaţa mea, de la Mana.” Tuzla e „frumoasă şi când e urâtă”, Tecla are „ochii verzi-verzi, de mâţă – nu de pisică, de mâţă” – cam așa își descria Paul obiectul de studiu, fetele care i-au schimbat percepţia și care i-au deschis coridoarele erosului. La fel de condimentate și parfumate sunt scenele de la scăldat. Prin gestul lor intim, aceste momente descriu amănunţit metamorfoza pubertăţii.

Condiţia de basarabean, atitudinea personală pe care au simţit-o Goma și părinţii lui când au avut posibilitatea de refugiere în România l-au marcat pe scriitor. Părinţii lui au primit șansa unei noi vieţi într-un sat din Ardeal. Și, pe când basarabenii îi primeau pe fraţii români cu tot ce au ei mai bun, cei din urmă i-au evitat, i-au insultat, dându-le de înţeles că le fac o mare favoare. Potrivit scriitorului, nemţii i-au primit mai bine.

Romanul Din calidor reflectă profund viaţa din Basarabia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și o face fără exagerări, folosind un limbaj firesc și plin de semnificaţii. În carte e reflectată mentalitatea unui neam care a trecut printr-o perioadă de (re)formare.

Au ajuns pe arena muzicii autohtone în ajunul celui de-al treilea mileniu și au devenit una dintre cele mai longevive formaţii de la noi. Muzica interpretată de ei este greu de definit, însă plăcut de ascultat. O combinaţie deosebită între folclor, ethno-rock, elemente de jazz – toate aranjate pe voci. Fiecare solist cântă cu vocea și știe să mânuiască muzical cel puţin un instrument. Muncesc din greu și asta îi face adevăraţi profesioniști. De 18 ani, „Millenium” ne bucură auzul cu piesele și colindele lor.

Trupa „Millenium” a apărut în 1997 la Chișinău. Iniţial, formaţia purta o altă denumire: „Clasa Vedetelor”, cu care a și participat la competiţia muzicală „Slaveanski Bazar”. Mai târziu a fost simţită nevoia ca trupa să fie rebotezată. Dat fiind faptul că se afla pe atunci înaintea celui de-al treilea mileniu, s-a constatat că denumirea „Millenium” se potrivește formaţiei. „Millenium” cântă o muzică care diferă de ceea ce se face și se ascultă la noi. Este vorba de folclor prelucrat, muzică profesionistă, condimentată într-un stil ethno-pop, ethno-rock. Publicul trupei este delicat și o apreciază la justa valoare. Aranjamentele sunt făcute de Sandu Gorgos, tot el fiind și unul dintre primii soliști ai formaţiei, alături de Aliona Triboi, Victoria Mahu ș.a.

La început, când formaţia doar se născuse, repetiţiile aveau loc într-o cameră de sub cupola circului. Acum însă, de mai mulţi ani, tinerii din formaţia „Millenium” fac repetiţii în studiourile lor, care se află în subsolul Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga”.

O zi din viaţa membrilor formaţiei „Millenium” nu este deloc simplă. Aceasta începe dis-de-dimineaţă. Repetiţiile pornesc de la ora 8:00 și se încheie la 20:00. Douăsprezece ore de repetiţii, vocalize, exerciţii individuale la instrumente și exerciţii vocale. De la începuturi și până în prezent, formaţia „Millenium” a avut 54 de membri. O cifră considerabilă. Natalia Gordienko, Victoria Mahu, Alex Calancea, Cornelia Ștefăneţ, Gheorghe Postoroncă, Lucian Rusu, Nadin Trohin, Natalia Barbu, Eugen Negruţă și mulţi alţii sunt cei care au făcut parte din formaţie și de aici și-au luat zborul spre alte orizonturi. Toţi au reușit să aducă ceva nou familiei „Millenium”, al cărei tată este considerat Vlad Gorgos, fondatorul formaţiei.

Vlad Gorgos este perfecţionist și are așteptări mari de la trupa „Millenium”. Momentan, formaţia numără peste 5000 de ore de repetiţii pe an, dar și un palmares întreg de premii și trofee. Membrii acesteia sunt convinși că stricteţea, organizarea și munca sunt ingredientele unui proces prin care se dobândește muzica adevărată, cea de calitate. Pe lângă faptul că își educă învăţăceii, Vlad Gorgos este bunic, are tocmai 10 nepoţi. Astfel, atenţia fondatorului se împarte inevitabil între cei mici și formaţia „Millenium”.

Toţi membrii formaţiei au studii muzicale, însă alături de Vlad Gorgos muzicienii progresează, devenind adevăraţi profesioniști în domeniul pe care și l-au ales. Din cauza crizei, „Millenium” la ora actuală este format din patru membri, deși ar fi trebuit să fie opt.

Este vorba de Olga Gorcinschi, vioristă. Ea face parte din formaţie începând cu anul 2005, înainte de preselecţia naţională a concursului „Eurovision 2005”. Alex Zgureanu este chitaristul trupei, dar cântă și cu vocea. Este membru al formaţiei din același an, înainte de participarea formaţiei la „Cerbul de Aur” din Brașov. Alex este unicul familist dintre toţi cei patru membri ai „Millenium”-ului. El are și o fiică – Andreea, care-i seamănă leit. Tatiana Ceban este vocalistă și percuţionistă. Iar Diana, cea mai tânără membră a formaţiei, are doar 16 ani și își face studiile la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”.

Prima piesă a trupei „Millenium” a fost „Doina”, înregistrată ulterior pe primul album al formaţiei, care se numește „Steaua nordului”. La sfârșitul anului 2002, „Millenium” lansează albumul de colinde „Creștini, Crăciunul a sosit”. În 2003 a fost realizat albumul „Fata sihastră”, care cuprinde piesele bine cunoscute „Fata sihastră” și „Culoarea dragostei”. Solistă în acea perioadă era Nadin Trohin.

În 2003 a venit o serie nouă de soliști în trupa „Millenium”, iar cu trei ani mai târziu formaţia obţine Premiul Mare la Concursul „Tineretul balcanic” din Bulgaria. La Chișinău, i se acordă Premiul Mare la Concursul „Două inimi gemene”, iar în 2007 formaţia „Millenium” câștigă Marele Premiu în Spania, la Concursul „VEO VEO”.

Albumul „Colindăm colinda” apare în 2006, iar peste trei ani formaţia bucură publicul cu un nou album, la care participă și renumitul interpret de muzică populară din România Benone Sinulescu. Este un album care îmbină stilul tradiţional cu influenţe jazz și pop-simfonice; conţine 14 piese semnate de Benone Sinulescu. Această colaborare inedită i-a adus formaţiei multe concerte, concursuri, la care a obţinut numeroase premii. Tot alături de Benone Sinulescu, membrii formaţiei au fost într-un turneu în Canada.

Formaţia „Millenium” s-a întors acasă de la Concursul Internaţional de Muzică Uşoară „Kaunas – Talente 2012” din Lituania cu marele trofeu şi două premii întâi, la categoria „solişti”. Aici trupa a concurat cu reprezentanţi din 16 ţări. Formaţia „Millenium” a concertat în mai multe ţări: în Serbia, Muntenegru, Macedonia, România, Turcia, Estonia, Republica Belarus, Franţa și Canada. A participat la foarte multe concursuri, unde a demonstrat că munca pe care o face zilnic aduce roade bogate.

Sărutul apocaliptic

El şi Ea… se priveau adânc, desluşind în propriile priviri un mister de neînchipuit. Ea nu mai încercase din copilărie sentimente de poveste trăite în realitate, El simţea pentru prima oară cum dragostea-i răscoleşte inima. Între ei nu exista timp, între ei cădeau zăpăciţi primii fulgi ai iernii. Părea că ceru-i cunună în faţa lui Decembrie. Totul era alb, orbitor de alb, dar nu şi atunci când ochii lor se închideau, iar buzele se contopeau într-un sărut. De la prima atingere a două suflete, ei se pierdeau în spaţiul apocaliptic. Se roteau ca într-o furtună, despărţindu-se şi înmulţindu-se în fluturi și culori. Când ochii li se încleştau, lumina dintre ei dispărea. Se rupea echilibrul, materia şi timpul se transformau în haos, li se amestecau culorile în vene. În negrul imens se roteau scrumuri de fericiri ce renăşteau. Inexplicabil se scufundau trăirile-n abis, în profunzimea căruia apăreau sclipiri, ce orbeau sufletul c-un alb strălucitor. Şi din cădere-n zbor, se ridicau iar. Sufletele trimiteau impulsuri neîntrerupte în genunchii amorţiţi. Sfere multicolore pluteau, iuţindu-şi zborul, iar fulgii le umezeau și mai tare genele. Dar Divinitatea atinsă-n zbor imobiliza realitatea. Cărarea spre paradis urma să fie parcursă, lumini chemătoare le ademeneau. Razele albe, roşii, chiar albastre, la nesfârşit îi ardeau ochii ajunși în alte lumi. În palmele lor, Dumnezeu colora cu toate măreţele culori ale lumii. Ei se mişcau în aceeaşi pânză de senzaţie, spre nicăieri sau spre veşnicie.

Ochii se deschiseră brusc și sufletele lor nu reuşiseră să se întoarcă-n corp. Amândoi zâmbeau, senzaţiile îi rupeau iar în doi. În inimă zvâcneau culorile aprinse în curcubeul furat din paradis. Ei nu-şi puteau imagina unde fuseseră, însă ştiau prea bine că au văzut aceleaşi reflecţii amândoi. În zbor, ei au cuprins necuprinsul, dar nu l-au luat. Se uitau unul celuilalt în ochi şi vedeau ascunzişurile unei lumi infinite, o lume pe care doar ei o vedeau şi-o simţeau, o lume doar a lor…

 
Zeul Verbului

Când te-am văzut prima oară, am simţit cum răsare-n mine poezia. Verbele se conjugau singure la toate timpurile și cereau scăpare pe hârtie. Insomniile mă îmbrăcau în sentimente și stăteam nopţi de-a rândul, lăsând să curgă din mine cuvintele, ca niște lacrimi pline de doruri.

Tu ești zeul venit din mitologia filologilor. Ești zeul verbului și-mi zgârii inima cu frazele tale necuvântate. Verbul „iubesc” din nou își recâștigă personalitatea, domină substantivul „suferinţă” și nimicește pronumele „eu”. Poetic sentiment. Doare tare și încerc să împac ziua cu noaptea, dar orice aș face, tot îmi este dor să te mai scriu. Sunt plină de tine.

Te întâlnesc oriunde: în muzica lui Chopin, ba chiar și-n acordurile pline de virtuozitate ale lui Liszt; printre versu-rile lui Stănescu, citindu-l pe Păunescu; în Biblie și chiar și-n Crez; pe străzi-le pustii și nebune. În mine, în visare, și-oriunde-n lume… în ceștile cu ceai, în parcurile pline de ftizie. Mi-e dor de tine ca de-o poezie, mi-e dor de noi…