Ochiul lucid al Cărţii îmi disecă
Şi îmi traduce gându-nnoitor –
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.

De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărţii când mă cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Şi pentru ea – sunt sabie şi scut.

Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe –
Zgârcit cum este, totuşi ne împarte
Câte puţin din avuţia sa…

Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aş vrea să cred că m-a visat o carte…

Lui Glebus Sainciuc

Obrazele se vând acum la piaţă…
Dar, la ce bun să le mai cumpăraţi?!
Noi suntem noi, acei adevăraţi,
Doar când ne punem măştile pe faţă.

Aşa, nu mai părem nişte rataţi,
Înfumuraţi, zâmbim pe sub mustaţă,
Ne credem împăraţi şi regi pe viaţă
Şi, huiduiţi, ne credem admiraţi…

Astfel, ajungem clovni desăvârşiţi,
Uităm cine am fost mai înainte,
Ne lustruim cu zel de ipocriţi
Şi-ascundem măşti în gânduri
şi-n cuvinte.

Ce este masca? Masca e un rebus…
O mască te demască, zice Glebus.