Asamblare de gene

Ostatică a sufletului meu,
ţi-am înecat chipul în mine.

Am stat de vorbă cu ochii tăi,
i-am pictat în ai mei, apoi
i-am înlocuit cu soarele şi luna.

Buzele tale le-am ancorat
cu frenezie
pe undele buzelor mele.
Am decis în braţele tale
să-mi bat în cuie viitorul meu.

Ţi-am luat liniştea şi calmul din voce şi
am nimicit,
cu ele, vacarmul din mine. Închideam ochii
şi mă pierdeam
în tăcerea ta.
Rădăcinile picioarelor tale
le-am plantat adânc
în părţile-mi unde
prezenţa ta nu-mi era suficientă.

Cuprins de beznă,
mi-am albit cu zâmbetul tău
gândurile-mi plânse.
Le-am făcut de plumb.

Mi-am colorat pe retina ta
o parte
a simbolurilor mele.

 
Eu sunt

Sunt negociator de vise
şi-mi caut liniştea în haos.

Sunt flămând de orizonturi,
chiar dacă
ştiu că ele-mi vor nega aşteptările.
(Şi ce?
Merită ofensiva!)

Locuiesc într-o lume ingrată
la modul: „frecvenţă redusă”.
Prefer să mă ştiu intact,
ferit de manechine.

Trei sferturi de lună culeg gânduri,
celălalt sfert mi-l las pradă
Sentimentului.
Rezultatul? Trăiesc emoţia cu aroma ei plenară.

Rătăcind prin negru,
beat de spaţiu,
am văzut-o plecând spre alb.
M-am autocondamnat crezând-o fidelă.

Cu privirea ascunsă-n nori
am decis să cerşesc ploi,
însă o lacrimă nudă
mi-a şoptit că vidul le sugrumă.
M-a cuprins o supradoză de tristeţe.