10. Latina – Publius Vergilius Maro

Nominalizaţi: Marcus Tullius Cicero, Gaius Iulius Caesar, Publius Ovidius Naso, Quintus Horatius Flaccus

Sigur, îţi vei aminti de Virgiliu datorită Eneidei, relatarea sa poetică despre căderea Troiei și fondarea Romei. E posibil ca Virgiliu să fi fost cel mai strict perfecționist din istoria literară. El a scris Eneida la o rată uimitor de lentă – trei linii pe zi. Nu scria mai repede pentru că a vrut să fie sigur că nu există nicio modalitate mai bună de a scrie acele trei linii. În latină, o propoziţie, dependentă sau independentă, poate fi scrisă în orice ordine a cuvintelor, cu câteva excepții. Astfel, poetul deţine o mare libertate de alegere în determinarea modului în care să sune poezia, fără a modifica sensul cuvântului în vreun fel. Virgiliu a luat în consideraţie, la fiecare pas, fiecare opțiune disponibilă.

A scris în testamentul său că vrea ca Eneida (anul 19 î.H.) să fie arsă la moartea lui, din moment ce nu a fost terminată. Caesar Augustus s-a opus acestui lucru.

9. Greaca antică – Homer

Nominalizaţi: Platon, Aristotel, Tucidide, Paul din Tars, Euripide, Aristofan

Greaca antică este, practic, întemeiată pe Iliada și Odiseea (ambele scrise în 750 î.H.). Dialectul a ajuns să fie cunoscut sub numele de homeric. Iliada redă ultimii zece ani ai luptelor dintre greci şi troieni din afara zidurilor Troiei. Tema centrală este „furia ucigaşă a lui Ahile”.

Odiseea este o inegalabilă capodoperă de aventuri, o mare parte fiind compusă din retrospective geniale despre călătoria rătăcitoare a lui Odiseu, care a durat 10 ani, în care acesta încearcă să se întoarcă acasă.

Acestea sunt doar două lucrări ale lui Homer, care au supravieţuit. Chiar dacă nu ar fi existat mai multe, toată literatura occidentală se bazează pe laurii lui Homer. Aceste două poeme sunt scrise în hexametru dactilic, iar astăzi această metrică este numită metru eroic sau metru homeric.  În tradiția occidentală, în cinstea lui Homer au fost scrise mai multe poeme decât pentru orice altă persoană, reală sau fictivă, cu excepția lui Iisus și a Fecioarei Maria.

8. Franceza – Victor Marie Hugo

Nominalizaţi: René Descartes, Voltaire, Alexandre Dumas (tatăl), Molière, François Rabelais, Marcel Proust, Charles Baudelaire

Francezii au fost mult timp fanii romanelor voluminoase, cel mai lung dintre care este În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. Și totuși, Hugo este considerat punctul culminant absolut al prozei franceze și unul dintre cei mai importanți reprezentanţi ai poeziei secolului al XIX-lea. A scris două capodopere: Notre-Dame de Paris (1831) și Mizerabilii (1862). Prima este cunoscută şi sub numele de Cocoșatul de la Notre-Dame și nu are un final fericit ca în versiunea Disney. Tot răul care i se poate întâmpla lui Quasimodo i se întâmplă.

Romanul Mizerabilii nu este mult mai vesel, fiind similar cu romanul Oliver Twist al lui Dickens, dar cel puțin Cosette supraviețuiește, după ce a suferit întreaga ei viaţă, la fel ca toți ceilalți din această istorie. E povestea clasică a conformării fanatice față de cerinţele legii, unde aproape nimeni nu încearcă să-i ajute pe mizerabili, cei care au cel mai mult nevoie.

7. Spaniola – Miguel de Cervantes Saavedra

 Nominalizat: Jorge Luis Borges

Capodopera lui Cervantes este El ingenioso Hidalgo Don Quijote de la Mancha (1605, 1615).

Don Quijote este destul de hilar. Acesta citește atât de multe povești despre cavalerismul feudal, cavaleri și domniţe, încât porneşte prin toată țara în căutarea aventurilor, pentru a le aminti tuturor ce înseamnă vitejia. El se împrietenește cu un fermier obișnuit, Sancho Panza, și-l face pajul său. De-a lungul romanului Sancho e un fel de balanţă, amintindu-i lui Quijote și publicului de realitate.

Quijote luptă cu morile de vânt, încearcă să salveze oamenii care, de obicei, nu au nevoie de salvare. Partea a doua a cărții, publicată peste 10 ani, este, probabil, prima lucrare de literatură modernă. Personajele știu totul despre istoria lui Don Quijote, așa cum este scrisă în prima parte. Acum toată lumea care-l întâlnește încearcă să-l ridiculizeze, testându-i credința în privința cavalerismului. Quijote, în cele din urmă, revine la realitate. Îi va lăsa prin testament nepoatei sale toţi banii, cu condiția să nu se căsătorească cu un om care citește povești despre vitejiile cavalerismului.

6. Olandeza – Joost van den Vondel

 Nominalizat: Pieter Hooft

Vondel este venerat în Olanda mai presus de toţi ceilalţi scriitori. A fost poet și dramaturg, în perioada apogeului Vârstei de Aur a literaturii olandeze. Cea mai cunoscută piesă este Gijsbrecht van Amstel, o dramă istorică care a fost jucată în fiecare an, în ziua de Anul Nou, între 1638 şi 1968, în teatrul din Amsterdam. Aceasta istoriseşte povestea personajului  din titlu, Gijsbrecht al IV-lea, care, conform piesei, a invadat Amsterdamul în 1303 pentru a restabili onoarea familiei sale și a nobilimii şi a  institui un fel de titlu de baron în regiune. Sursele istorice folosite de Vondel au fost greșite, în sensul că invazia a fost efectuată de către fiul lui Gijsbrecht, Jan, care este un adevărat erou prin răsturnarea tiraniei din regiune. Astăzi Gijsbrecht este un erou naţional datorită greşelii de identitate, fapt care ar fi fost o sursă de amuzament pentru Vondel, cel care a fost un maestru al comediilor.

5. Portugheza – Luis Vaz de Camões

 Nominalizaţi: Eca de Queiroz, Fernando Pessoa

Camões este astăzi amintit ca un bard al Portugaliei. A scris poezii comparabile cu operele altor limbi europene, capodopera lui fiind Os Lusíadas (1572). Luisiadele se referă la oamenii care locuiesc în regiunea romană Lusitania, actuala Portugalie. Rădăcina cuvântului este Lusus, care a fost prieten de-al lui Bacchus, zeul vinului, și despre care se crede că a întemeiat poporul portughez.

Poemul istoriseşte toate celebrele expediţii maritime portugheze ce au avut scopul de a descoperi, a cuceri și a coloniza noi lumi și culturi. Este similar cu Odiseea lui Homer. Povestea începe în timpul călătoriei lui Vasco da Gama. Fiind un poem istoric, sunt redate diferite bătălii. Poemul se încheie cu o mențiune despre Magellan și despre viitorul glorios care va să vină pentru istoria maritimă portugheză.

4. Germana – Johann Wolfgang von Goethe

 Nominalizaţi: Friedrich von Schiller, Arthur Schopenhauer, Richard Wagner, Heinrich Heine, Franz Kafka

Se spune că nu se poate vorbi despre muzica germană fără să se spună Bach, la fel nu poţi vorbi despre literatura germană de orice fel fără să spui Goethe. Orice scriitor important care a urmat după Goethe fie a scris despre el, fie i-a folosit ideile pentru a-şi construi propriul stil. A scris patru romane, tone de poezii, povestiri şi eseuri științifice. Indiscutabil, cea mai cunoscută lucrare a lui Goethe este Die Leiden des Jungen Werthers sau Suferinţele tânărului Werther (1774). Goethe povesteşte dragostea neîmplinită a personajului, care duce la sinuciderea lui.

Capodopera absolută a lui Goethe este Faust, lucrare în două părți. Prima parte a fost publicată în 1808, iar a doua în 1832 – anul morții sale. Legenda lui Faust a fost cunoscută o lungă perioadă de timp, până la Goethe, dar abordarea lui dramatică rămâne cea mai bine cunoscută în întreaga lume.

3. Rusa – Aleksandr Sergheevici Pușkin

 Nominalizaţi: Lev Tolstoi, Anton Cehov, Fiodor Dostoievski

Astăzi, Pușkin este considerat tatăl veritabilei literaturi ruse, spre deosebire de literatura scrisă până atunci, care avea un incontestabil accent vest-european. Pușkin a fost în primul rând poet, dar a scris în toate genurile, capodoperele lui fiind Boris Godunov (1831) și Evgheni Oneghin (1825-1832). Prima este o piesă, iar a doua – un roman în versuri. Oneghin este în întregime scris din sonete, iar Pușkin a inventat o nouă formă de sonet pentru a-l distinge de sonetele lui Petrarca, Shakespeare și Edmund Spenser. Schema de rimă este AbAbCCddEffEgg, literele mari sunt rime feminine, iar literele mici sunt rime masculine. O rimă feminină este o rimă pe două sau mai multe silabe (visează/cutează), iar o rimă masculină este cel mai des utilizată de poeți, pe o singură silabă (dus/apus).

Puşkin a avut un stil unic de scriere, explorând toate aspectele limbii ruse, inventând chiar noi cuvinte şi reguli sintactice şi gramaticale, introducând, în acelaşi timp, un şir de convenţii pe care aproape toţi scriitorii ruşi le-au folosit în continuare.

2. Italiana – Durante deli Alighieri

În titlu este numele complet al lui Dante Alighieri. Dante este prescurtarea de la Durante, care în latină înseamnă „durabil” sau „veşnic”. Dante a format limba italiană  din prezent în baza diverselor dialecte italiene din timpul său. Dialectul Toscanei, regiunea unde s-a născut Dante, este acum limba standard pentru toată Italia grație lucrării La Divina Commedia (1321), Divina comedie, capodopera sa, precum și una dintre cele mai proeminente capodopere literare ale întregii lumi.

Cartea sa Vita Nuova este una dintre cele mai valoroase realizări literare europene din punctul de vedere al versificației.

1. Engleza – William Shakespeare

 Nominalizaţi: John Milton, Samuel Beckett, Geoffrey Chaucer, Virginia Woolf, Charles Dickens

Voltaire l-a numit pe Shakespeare un „prost beat”, iar opera sa – un „gunoi imens”. Deci, reputaţia bardului nu este de necontestat. Cu toate acestea, nu poate fi negată influența sa asupra întregii literaturi ulterioare, nu doar a celei în engleză, ci într-o zonă foarte mare a celor circa 6800 de limbi existente. El este, de departe, cel mai tradus autor – în peste 200 de limbi.

Pe timpul lui Shakespeare exista condiția ca, în cazul unei tragedii, să moară cel puțin un personaj principal la sfârșit, iar în cazul în care este o tragedie bună, toată lumea trebuia să moară (Hamlet – 1599-1602, Regele Lear – 1606, Othello – 1603, Romeo şi Julieta – 1597). La celălalt capăt, o comedie presupunea ca două dintre personajele principale să se căsătorească la sfârșit, iar în cazul în care este o comedie bună, toată lumea se căsătoreşte (Visul unei nopți de vară – 1596, Mult zgomot pentru nimic – 1599, Nevestele vesele din Windsor – 1602).

Traducere şi adaptare: Mihaela Iordăchescu
Sursa: http://listverse.com

În prezent administrez site-ul revistei Clipa, pe care l-am creat cu trei ani în urmă şi, tot de atunci, îngrijesc rubrica Logo… tur, care are drept scop identificarea greşelilor de pe panourile publicitare, de pe diverse avize, denumiri de firme etc. şi oferirea variantei corecte, pentru înlăturarea acestora.

Dar totul a început cu 12 ani în urmă, când am fost desemnată laureată la secţiunea Poezie a Concursului Naţional de Creaţie Literară Iulia Hasdeu, ediţia a II-a. De atunci sunt membră a cenaclului cu acelaşi nume, care activează pe lângă revista Clipa. Sunt deci cea mai longevivă cenaclistă. În timp, am înţeles că învăţând la şcoală, şi chiar învăţând foarte bine, e puţin. Aceasta îţi asigură o bună bază teoretică şi atât. Or, revista, cenaclul şi concursul mi-au oferit posibilitatea să-mi testez nivelul, să devin mai bună în comparaţie cu mine însămi şi, în definitiv, revista, cu toate activităţile ei conexe, mi-a oferit şi o posibilitate de afirmare.

Primii ani la Clipa, pe atunci revista Clipa siderală, au fost, pentru mine, sub semnul tăcerii. Fiind cea mai mică dintre cenaclişti, îi urmăream pe colegii mai mari, încercam să-i înţeleg, îi admiram, voind să ajung ca şi ei. Timp de mai mulţi ani mi se spunea „mezina cenaclului”. Atunci când „am scăpat” de această titulatură, m-am bucurat, pentru că voiam să intru în rândurile celor mari. Abia acum îmi dau seama cât de frumos a fost să fiu cea mai mică în sânul Clipei siderale. Aici m-am format ca personalitate, aici mi s-a oferit şansa de a mă manifesta. Memorabile pentru mine sunt şedinţele de cenaclu, unde aveam prilejul să-mi dezvolt creativitatea prin intermediul probelor literare, înţelegând că scrisul este o abilitate care trebuie exersată. De cele mai multe ori, la şedinţe, aveam ca invitaţi diverşi oameni de cultură. Am crescut într-un cerc de oameni minunaţi, care m-au ajutat să-mi formez o conştiinţă, o identitate. Practic, am fost ca un burete ce a absorbit informaţii de calitate.

De-a lungul anilor, am participat la diverse secţiuni ale Concursului de Creaţie Literară Iulia Hasdeu. Începând cu anul 2006, mi s-a încredinţat rubrica Galeria Belles Artes, pentru a prezenta artişti plastici atât din cultura română, cât şi din cea universală, cu lucrările cărora ilustrăm revista. În anul următor am scris o serie de articole despre unele mituri fundamentale, iar în 2008 am redactat materiale despre cele 7 noi minuni ale lumii.

Toate aceste articole, dar şi textele cu care am participat la diverse concursuri, au fost adunate în volumul de debut Cioplind în propriul duh, ieşit de sub tipar atunci când eram în pragul bacalaureatului. Acest volum a apărut şi datorită dirigintei şi profesoarei mele de limba şi literatura română, dna Lucia Coman, care a găsit sponsori pentru a-l edita. Am avut parte de laudele şi încurajările colegilor şi profesorilor mei. Precum sugerează titlul, acest volum este un exemplu de creştere şi perfecţionare continuă, un model de devenire întru fiinţă, pentru orice licean.

Sunt studentă în anul II la Facultatea Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, ASEM, şi cu toate că nu urmez o facultate umanistă, colaborarea mea cu revista Clipa continuă. Aceşti ani frumoşi petrecuţi pe lângă revistă şi-au lăsat amprenta. Am devenit un bun consumator de cultură, o persoană care ştie valoarea unei cărţi. Precum afirmă dna Eugenia Bulat în prefaţa cărţii mele: „…toate drumurile, eforturile şi sacrificiile umane duc spre împlinire”, la fel s-a întâmplat şi în cazul meu, această experienţă mi-a modelat, de ce nu, conştiinţa.

Şi-apoi, rarisim lucru e să-ţi descoperi chipul cioplit într-un poem al mentorului tău spiritual:

(…)Şi îngeri veneau… ca-n colind…

                                      re-vestind Eminescu,

!vocale rotunde-rotunde rostind,

                                      cu ochi plini de rouă

şi-o spaimă albastră

                                      !prea sacră,

                                                  pierzând vreun

                                      cuvânt(…)

Vor rămâne vii amintirile legate de activităţile organizate graţie efortului doamnei Eugenia Bulat:

În ultimii ani, am fost prezentă la numeroase lansări de revistă în Chişinău, dar şi în republică, având astfel ocazia să cunosc mulţi tineri cu potenţial creator, dar cel mai important, să le împărtăşesc din experienţa mea şi să-i îndemn să se implice în diverse activităţi, de ce nu, să colaboreze cu revista Clipa, întrucât aceasta promovează schimbarea, îmbină reuşit libertatea, luciditatea gândirii şi a spiritului creator.

Faptul că am ajuns la Clipa i-l datorez doamnei Eugenia Bu­lat, care m-a primit cu multă dragoste în sufletul dumneaei, aşa cum a făcut-o şi cu mulţi alţi tineri. Îi sunt deplin recunoscătoare pentru că m-a făcut să urmez o cale total diferită de cea a colegilor mei, o cale care m-a motivat să îmi doresc să reuşesc azi mai mult decât ieri.