Într-o colivie veche, aurită, stă ferecată o pasăre albă, ce se zbate cu vehemenţă, vrând să iasă-n libertate. Deodată uşiţa se deschide şi pasărea zvâcneşte din strâmtoare, înălţându-se în aer, planând maiestuos, savurând pentru întâia oară gustul libertăţii. Zboară deasupra culmilor până la stele şi răsfrânge norii cu aripile, apoi dispare uşor în univers. Aceasta a fost povestea unei idei de la apariţie până la înveşnicirea ei în existenţă.

Orice idee îşi are începutul într-un suflet dornic de a se destăinui şi de a-şi împărtăşi trăirile. Pentru a se naşte, ideea are nevoie de un scop bine întemeiat, de o dorinţă ar­zătoare de a fi exprimată şi de argumente pentru existenţă.

Ideea trebuie să vină din minte şi să coboare în inimă. Ea poate fi asociată cu o mică creaţie. Orice artă, pentru a fi desăvârşită, trebuie creată cu dragoste şi rafinament. Ideea îşi regăseşte sălaşul în sufletul făuritorului ei. Ea nu poate fi repatriată în alt creator, deoarece „te poţi împo­dobi cu penele acestuia, dar nu poţi zbura cu ele”, spunea Lucian Blaga.

Ideea a stat la baza creării lumii, ea a vegheat secole de-a rândul asupra războaielor, a păcii, a gloriei, a spe­ranţei şi a continuităţii. Cuvântul, împreună cu ideea, sunt schelele acestui Pământ. Gândul chiar poate fi considerat pilonul cuvântului, deoarece, înainte ca el să fie expus, a existat ideea.