Pe contrasens
Râd de parcă aș fi
cel mai fericit dintre oameni.
Și aproape că așa este.
Nu am nimic
ce pierde.
Nu călătoresc,
să regret plecările sau revenirile.
Persoana pe care o iubesc
e atât de aproape și atât
de departe de mine
încât orice s-ar întâmpla între noi
va fi cumplit de frumos
și de neadevărat,
căci nu vom ști niciodată
să coborâm pe pământ.
Iar sacul cu cărţi
pe care-l port mereu după mine
e tocmai povara de care am nevoie
pentru a mă mai menţine pe aici.
Mănânc colţul de pâine
(atât cât mi se dă)
într-un colţ de lume,
dau „bună ziua” la câini,
la copaci
și îmi pare că toată lumea-i
a mea
și poate că aș fi cel mai fericit dintre oameni,
doar că, atunci când râd,
nu știu de ce
mi se umple sufletul
de lacrimi.

 
Semn de carte
Ce frumos s-ar încheia viaţa
dacă mormântul nostru ar fi o bibliotecă!

Poate că astfel sufletul
n-ar mai trebui să se despartă de corp,
ci ar sta mereu, de strajă, printre rafturi,
urmărind cum, încet-încet, după ani și ani,
trupul ia forma unei cărţi
după chipul și asemănarea omului.
Cu cât mai bun și mai înţelept a fost în viaţă,
cu atât mai trainică și mai vie cartea:
câtă iubire – atâta lumină și claritate,
câtă ură – atâta beznă și mucegai.

Șoarecii de bibliotecă
îmbrăcaţi în straie albe,
cu câte două perechi de ochelari pe nas,
ar sta de veghe la porţi,
gata să conspecteze, pentru o viitoare carte,
faptele bune și gândurile rele.

P.S. Fiindcă pentru mine nu pot garanta
nicio zi din marea eternitate,
m-aș retrage cuminte în biblioteca ta
să fiu măcar un semn bun de carte.

Alint
Și iată,
cu un Tată în cer
și unul sub pământ,
sunt abia acum un copil răsfăţat,
purtată mereu în braţe –
să văd pe toată lumea la faţă.

 
Noduri
Urmăream cum legai
nod după nod,
nod după nod
cu pricepere, eleganţă
și nemărturisită pasiune.

Neclintită, încercam să reţin
orice mișcare a mâinilor,
orice unduire a gândului
întreţesut cu fire văzute
și nevăzute.

Era să uit că mă grăbeam
la o întâlnire de afaceri
(în problema iubirilor pierdute)
cu ziua de mâine…

Dar când să ies,
inima – haţ!
Gata!
Căzusem în laţ.

Colecţionar de timp
Cu inimă de iepure bat la ușa ta
Să-ţi fur din clipe, gânduri și taine.

Recunosc: sunt un colecţionar de timp preţios
Și am dat, iată, de o… comoară.

Timpul tău se scurge lin în timpul meu –
Clepsidră aurită a înţelepciunii!

Peste ani,
aș vrea să ţi-l pot întoarce înzecit.
Să-ţi bat la ușă semeţ și să-ţi strig:
Uite ce am găsit!

 
Gest pentru viitor
În fiecare zi,
să păstrăm un moment de reculegere
pentru noi,
cei care (nu) vom fi mâine.

Călugăriţa eretică
Corpul – această ambulantă mănăstire a sufletului,
cu reguli stricte dar niciodată respectate până la capăt,
nu știi cât să te bucuri,
nici cât să urăști și cât să iubești
ca să nu fie prea mult ori prea puţin.

Cineva neștiut bate mereu toaca,
având grijă dimineaţa să te trimită la arat
câmpuri fără margine,
iar seara, la o oră fixă, să te culce obosit
în paturi reci și tari,
așa ca să nu mai vrei nimic.

Pe ascuns însă
o călugăriţă eretică,
cu sângele clocotind în vene,
ţinteșţe ore-n șir prin vitralii,
dibuind toţi pereţii, să vadă
pe unde ar putea ieși
în caz de mare năvălire a sentimentelor.

Căci vine câte o zi când vrei să te bucuri mai mult,
vrei să plângi mai mult,
ca să ai sentimentul unui om împlinit
sau poate să fii mai aproape de Dumnezeu.

Își cercetează atent fiecare celulă,
fiecare rid mai adânc,
își lasă părul eretic în vânt,
își îndoaie genunchii resemnaţi
apoi își desface mâinile, ca și cum ar îmbrăţișa
toată lumea,
înălţându-și rugător ochii ca două ferestre
spre infinit.

Așa stă încremenită și acum
pe cântarul lumii –
jumătate femeie,
jumătate sfântă,
păzindu-se cu strășnicie
una pe alta
ca nu cumva să iasă
din chilia strâmtă.

_________________

Poezii selectate din volumul “Mâine va fi altfel”, editura ARC, Chișinău, 2015.

Poetă, prozatoare, eseistă, conferenţiară universitară, bloggeră, Ruxandra Cesereanu este o prezenţă distinctă în literatura română, impunându-se nu atât prin numărul considerabil de cărţi pe care le-a editat până acum (peste douăzeci), ci mai ales prin capacitatea de a incita mereu curiozitatea cititorului cu ceva nou, fie că iniţiază un experiment literar, fie că abordează un subiect extraordinar. Aceasta cred că se datorează în primul rând unei debordante energii creatoare de care dispune autoarea Zonei vii (volumul de debut) şi pe care o explorează din plin în textele sale, dar şi curajului de a se exprima sau, mai exact, de a se spune până la capăt, fără rezerve. Căci pentru Ruxandra Cesereanu scrisul este, nici mai mult şi nici mai puţin, o formă de exorcizare, dacă e s-o credem pe cuvânt: Poezia mea este o poezie violentă. De ce este o poezie violentă?Vreau să fiu foarte onestă cu mine însămi. Mă gândesc că singurul lucru prin care poţi să le arăţi cititorilor că eşti autentică este să te uiţi în oglindă şi să scoţi din tine nu doar ce ai bun şi frumos, ci şi răul. Pentru autenticitate, violenţa este certificatul meu, este esenţială. Şi mai trebuie să-mi recunosc nevrozele. Eu nu vreau ca nevrozele mele să treacă de la mine la cititori, ca  păpuşile voodoo. Dar îmi doresc ca cititorii mei să se exorcizeze odată cu mine. Când vorbesc despre „poetul ca bestie“, am în vedere că poetul trebuie să-şi exteriorizeze răul dinlăuntru şi să nu cosmetizeze nimic. Poetul nu trebuie să se aşeze după paravane, să-şi fardeze traumele.

Trebuie spus că nu doar poeta, dar şi eseista s-a preocupat atent de nevroze, de data aceasta însă de cele ale neamului său, publicând câteva volume de eseuri care au ca temă de studiu imaginarul violent al românilor (un volum cu acest titlu a apărut la Editura Humanitas), două dintre acestea fiind lucrări de referinţă în domeniu: Decembrie ‘89. Deconstrucţia unei revoluţii şi Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească. Cercetătoarea de la Cluj a fost cooptată şi în Comisia Tismăneanu de studiere a crimelor comunismului, scriind raportul despre memorialistica de detenţie, tot ea ocupându-se, în cadrul mai multor proiecte de cercetare în străinătate, şi de analiza formelor de tortură politică în secolul al XX-lea, nu numai din România, ci şi din întreaga lume.

Să nu se înţeleagă însă că Ruxandra Cesereanu, Femeia-cruciat (am împrumutat acest calificativ de la un volum antologic de poezie), se axează doar pe teme „dure”, care ar fi poate mai potrivite pentru bărbaţi.

Autoarea Bibliotecii stranii este o poetă feminină prin excelenţă, purtătoare de rochii elegante, de cercei şi de tot felul de accesorii delicate. Un cititor tenace va observa că şi din textele ei transpare o acută perspicacitate şi sensibilitate feminină. În volumul de proză scurtă, intitulat provocator Naşterea dorinţelor lichide, naratoarea descrie minuţios chipurile a…. 107 bărbaţi, fiecare dintre ei având „un nu ştiu ce şi un nu ştiu cum”, care putea fi văzut doar de ochiul sfredelitor al unei poete. Ca să pară probabil mai credibilă, în ultimele capitole ale cărţii, scriitoarea a recurs şi la interviul sociologic, mai multe femei fiind chemate să răspundă la întrebarea „Ce este un bărbat?”, pe de altă parte, bărbaţii trebuind să explice, la rândul lor, „Ce înseamnă a fi bărbat?”.

Nu mai puţin interesante, ca formă de comunicare poetică, sunt cele două cărţi-experiment semnate de Ruxandra Cesereanu: prima, Submarinul iertat, scrisă în colaborare cu Andrei Codrescu, poet român stabilit în America, şi a doua, Ţinutul celălalt, cel de-al doilea cosemnatar fiind tânărul poet Marius Conkan, unul dintre discipolii profesoarei de la atelierele de scriere creatoare pe care le susţine cu succes la Cluj. Primul poem-roman, o pledoarie pentru poezie, făcută de o pianistă şi un beatnik în faţa unui submarin, e deosebit şi sub aspect grafic – o ediţie de lux în coperte de catifea şi cu şapte desene color, editată într-un tiraj de doar 150 de exemplare. Celălalt poem-roman însă este tulburător prin destinul proscris al celor doi copii diagnosticaţi cu sindromul Down, din perspectiva cărora e scris textul. Spuki şi Lolo se află într-un orfelinat, între pereţii căruia îşi imaginează alte lumi, „de dincolo” – un întreg univers al dragostei şi al libertăţii interioare.    

Iată că în acest an Ruxandra Cesereanu, iscusită creatoare de universuri suprarealiste (în tandem cu soţul ei, scriitorul şi profesorul universitar Corin Braga), debutează şi cu un roman realist, Un singur cer deasupra lor, în care îşi desfăşoară firul epic pe o perioadă destul de lungă şi controversată (1944-2000). Realităţile însă uneori strălucesc atât de mult prin absurditatea şi prin tragismul lor, încât nu ai putea spune cu siguranţă dacă totul se întâmplă aievea sau este doar un vis… urât.

Credem însă că Ruxandra Cesereanu, care are o mare pasiune pentru poveşti şi pentru tot felul de călătorii exotice, ne va abate repede de la mahmura realitate, purtându-ne prin lumi încă nedescoperite, mult mai pline de viaţă şi de mister.