De unde a venit „salvarea”?

  
Tulburat de căderea tavanului, el a reacţionat calm, dar prompt. A atras atenţia celorlalţi aflaţi în sală, scoţând o glumă bună şi chicotind aiurea. Ie­şind câte unul din sală, ei şi-au lăsat doar amprenta, asemenea oamenilor ce-ţi calcă în viaţă şi te joacă pe degete aşa cum vor ei… Doar el rămase în sală, doar el şi gândurile sale. „Salvarea” de unde a venit? Din el. Deschizând uşa spre un nou început, dânsul s-a regăsit răsucit, râzând. Râdea-n gura mare…

Marina Ciobu

A început şedinţa. Fiecare avea o părere bună despre sine. În mijlocul dezbaterilor, s-a iscat o ceartă, provocată de o neînţelegere. Deodată, o voce dură şi sonoră izbucni de nicăieri. Sala amuţi, nimeni nu îndrăznea să scoa­tă o vorbă. Persoana cu voce impunătoare părăsi sala… Nu putea reacţiona altfel. Nişte gânduri mistuitoare nu-l lăsau în pace. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu părăsea sala? Şedinţa a fost amânată. Toţi cei prezenţi au părăsit încăperea, tulburaţi de cele întâmplate. Revenind în sală, persoana a făcut doi-trei paşi, când o bucată de tavan se prăbuşi cu zgomot peste masa ei… Uneori binele se naşte din lucruri care par rele.

Valeria Dascăl

Omul frumos a fost dintotdeauna o pacoste pentru o societate mediocră. Când el se află în mijlocul gloatei nebune, oamenii din mulţime îi aruncă priviri umilitoare. Sărăcia morală este sufocantă pentru fiinţa însetată de absolut, astfel ea evadează în vise. Realitatea însă o trezeşte printr-un zgo­mot sec, similar celui care se produce când o bucată de tavan se prăbuşeşte. Pentru a supravieţui, omul râde, râde-n gura mare, gâlgâitor, astfel sfidează zădărnicia existenţei comune.

Ecaterina Grigoriu

Deţinutul, care neoficial era şi bolnav psihic, urma să apară în faţa instan­ţei pentru a nu ştiu câta oară. De fiecare dată, cu o altă echipă de apărători. Iar de data asta se zice că e protejat de cei mai buni avocaţi ai oraşului. Po­sibil, vă întrebaţi de unde beneficiază de o asemenea susţinere. Deţinutul e fiul unui milionar, tot certat cu legea, dar în libertate. Sala de judecată era plină, iar toţi reprezentanţii – pregătiţi.

Deţinutul intră. Nimeni nu se clinti. Reuşi să facă doi-trei paşi în interi­or când o bucată de tavan se prăbuşi exact acolo unde urma să se aşeze. În aceeași clipă, toate privirile se răsuciră de la locul căderii spre el, nelalocul lui. Râdea. Râdea-n gura mare, ca de o glumă bună… Cu un râs malefic şi batjocoritor, aproape strigă: „Mda… nimeni nu mă vrea în viaţă! Lăsaţi-mă odată să plec de aici, să-mi închei socotelile cu viaţa! Să mor dacă asta merit, dar nu aici, după gratii”.

Marin Barbarasă

Ecuația solidarității

  
Solidaritatea este un concept văzut diferit de oameni, dar odată manifestată, ea are un scop bine definit: de a-i ajuta, de a-i susţine pe cei din jur cu toate resursele posibile.

Clasa noastră a avut ocazia de foarte multe ori să ajute oameni în dificultate și a făcut-o, însă pe mine m-au emo­ţionat cel mai mult copiii de la centrul de plasament pe care l-am vizitat în preajma Crăciunului. Am văzut tristeţea din ochii copiilor. De Crăciun se arată că iubești, însă lor nimeni nu le-a demonstrat aceasta. Au fost foarte fericiţi când ne-au văzut în pragul casei lor. Am cântat colinde, chiar dacă ei nu prea le știau, deoarece nu le-au cântat niciodată, iar pe obra­zul lor se prelingea câte o lacrimă de fericire – obraz neatins încă de mâna unei mame adevărate.

Laura CĂLĂRĂU

Solidaritatea este un sentiment ce îi determină pe oa­meni să-și acorde ajutor reciproc. Dacă aș defini concep­tul de solidaritate printr-o expresie matematică, atunci acesta ar arăta astfel: (bunătate + compasiune + omenie + altruism + ajutor material + scop nobil + ajutor moral + echipă) – (egoism + indiferenţă) = solidaritate. Pentru ca această valoare umană să evolueze, se impune organi­zarea diverselor flashmoburi cu genericul: „Solidaritatea e o armă!”.

Elena Marinescu

Sentimentul care îi face pe oameni să se ajute reciproc este numit solidaritate. Ea mai poate fi numită unitate, coeziune, înfrăţire sau comuniune. Am dat dovadă de so­lidaritate atunci când, împreună cu colegii de clasă, am venit în susţinerea copiilor bolnavi de cancer. Am văzut rezultatul implicării noastre în zâmbetul de pe feţele lor.

Gabriela VARVARIUC

Solidaritatea e conceptul total opus termenilor „ego­ism” și „indiferenţă”. Am manifestat sentimente de solidaritate în cadrul elaborării și realizării proiectului „Pentru că-mi pasă”, dar am deprins acest sentiment și în cazul acordării și acceptării ajutorului în lanţ: fiecare persoană făcea un bine unei alte persoane de alături, in­diferent de amploarea gestului (deoarece nu acest lucru e cel mai important), astfel fiecăruia i se întorcea binele făcut. Am avut o experienţă unică în acest sens.

Andreea STICI

Solidaritatea este o formă de manifestare a empati­ei faţă de greutăţile altora, iar eu sunt pentru a dezvol­ta acest sentiment frumos, pentru că o lume plină de egoiști ne-ar întrista. Solidaritatea este, de fapt, măsura în care fiecare dintre noi este predispus să ajute pe cine­va. Să fim solidari, or, „lumea nu va putea fi răpusă decât de solidaritatea ticăloșilor!”.

Adriana MOLODOI

Fiind solidar, devii respectat, câștigi prieteni și sus­ţinere. Solidaritatea poate fi exprimată printr-un ajutor material sau moral. Primul ţine de bani, alimente și di­verse bunuri materiale, iar cel de-al doilea ţine de cuvin­te, de cuvinte care te pot încuraja. Acest act trebuie făcut din inimă și cu zâmbetul pe buze.

Paula SAMSON

Era primăvară, totul era verde și proaspăt. Și deodată se trezește hârleţul într-o zi de toamnă târzie, tot în locul în care îl lăsase omul primăvara. Tot atunci se trezise și omul! Se trezise că vrea să culeagă ceva… Ce?

Ce să culeagă dacă nu a muncit, dacă nu a îngrijit de pământul său? De unde roade? Nici măcar ploaia nu a căzut pe pământ. Și de ce să cadă, atunci când omul este atât de străin faţă de pământ și atât de rău? În acea vară doar hârleţul și soarele mai trăiau. Omul dispăruse, murise…
Doar hârleţul mai trăia, prin frunzele lui verzi care se născuseră din inima lui frântă. Și aștepta… Aștepta să învie Omul!

Maria Dodu

În jur e urât și sumbru. Pământul, plin de crăpături, mocnește în focul pătrunzător al soarelui.

– Salut, dragă cititorule, de ce te afli lângă hârleţul înverzit, te miri? Te miri de pământul uscat din cauza acelui orb ce trăiește în tine? E vinovat oare soarele? Sau poate mâna copilului care a aruncat chibritul? Ori poate propria-ţi conștiinţă, inteligenţă, dacă nu auzi, nu simţi că sub pământ, de fapt, se află apă. Trăiește-ţi viaţa mai atent, caută apa și îngrijește-ţi pământul. Iar eu… cititorule, am o viaţă de hârtie, în mine trăiește doar ceea ce se scrie…

Mădălina Botnari

Minunile se întâmplă doar atunci când vrei cu adevărat… Cu muncă și cu multă credinţă poţi obţine orice. Stând sau așteptând, nu poţi dobândi ceea ce vrei, nu poţi câștiga „lupta” care poate îţi va deschide multe căi. Pământul care cândva a fost roditor și mai apoi invadat de secetă, odată și odată își va reveni. Deci, nu trebuie să ne speriem de obstacolele ce ne apar în cale sau să le ocolim. Luptând, obţii rezultate maxime.

Ecaterina Dogari

E secetă, e ars pământul
Și nu e niciun pic de viu
Și-apare-o jalnică lumină
Ce-i făr’ de viaţă, e pustiu.
Dar dintr-odată se ivește
O frunză verde din hârleţ,
El vede totuși ce minune
Și ce scăpare se arată.
Un pic de viaţă ce răsare
Salvând, desigur, lumea toată.

Olga Coţofan

Văzând această imagine, am avut niște sentimente ciudate. Cum poate să înverzească un hârleţ, înfipt în pământul uscat și crăpat?! Eu compar pământul cu viaţa, iar hârleţul cu toate greutăţile, suferinţele, supărările pe care le avem. Frunzele care au înverzit pe lemnul hârleţului reprezintă toate greutăţile învinse, speranţele care nu au murit. Oricât ar fi de greu, luptă și vei învinge, vei supravieţui.

Daniela Papuc

Secetă, soare, pustietate. O zare nemărginită. O pată verde, oferindu-ne o imagine paradoxală… Timpul s-a scurs. A sosit clipa…

Renata Șagan

E secetă. Pământul, răgușit după atâtea strigăte de ajutor către cer, a rămas cu o sumedenie de „guri” deschise, așteptând măcar un strop de viaţă să cadă din ochii cerului și ele să-l împartă conștiincios. Eu sunt o frunză și mi-am propus să evadez, prin urmare, am ieșit acolo unde nimeni nu se aștepta să mă vadă. Acum sunt o speranţă pentru cel ce m-a văzut… El vede semnul vital și reînvie și în el pofta însetată de viaţă.

Nadejda Gherghelegiu

Pământul e uscat și poate s-a spulberat și ultima speranţă a bietului om. Credinţa omului e mică, dar Dumnezeu a făcut așa ca din hârleţul uscat și muncit pe atâtea dealuri să răsară frunze, la fel ca ziua de mâine. Munca e zadarnică dacă nu mulţumești pentru ceea ce ţi s-a dat. Trebuie să știm să fim recunoscători, nu doar să cerem…

Daniela Anton

Mă aflu într-un deșert, unde în jur totul este o pustietate de nedescris. Mă simt acel hârleţ care înverzește… Iar ţăranul este acel vizitator al sufletului meu care mă privește din depărtare și nu înţelege… nu înţelege ce e cu mine, de ce sunt uitată într-un mijloc de univers? Fac câte un pas și îmi înverzește câte o frunză, totuși nu până în vârf, pentru că la un moment dat mă opresc din dezvoltare din cauza vizitatorului sufletului meu. Îmi este frică să nu rămân un hârleţ înfipt în pământ, uitat de toţi, dar lupt, lupt pentru a supravieţui…

Alina Cîrlig

Era pustiu, pământul gol,
Iar vântul sufla tot mai domol,
Când nimeni nu s-a așteptat,
Minunea, iată, s-a întâmplat.
Văzu hârleţul ce prinse viaţă,
Renăscând în acea dimineaţă…

Eugenia Pisarencu

Când seceta-ţi răpune ce ai mai valoros,
Când visele îţi par o nebunie,
Când vezi că tot ce faci nu este de folos,
Ai totuși o speranţă, o scânteie vie.
Ai cerul sus și orizontu-n faţă,
Ai aspiraţii, planuri și idei…
Ai ceea ce te ţine azi în viaţă,
Ai libertatea să faci tot ceea ce vrei…

Adriana Cristalov

Văzând această imagine, m-au cuprins un fior de teamă și un sentiment de tristeţe, deoarece noi, oamenii, am devenit atât de nepăsători și uităm uneori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru acea picătură de ploaie… Iar omul din imagine, înfigând hârleţul în pământ, a crezut că Dumnezeu va face o minune și minunea s-a produs…

Inga Tomac

Un om simplu și seceta îl macină. El simte durere, dezamăgire, simte o lume ce se prăbușește. Iar acest hârleţ e un semn divin, plin de sensuri. Are două frunze verzi, care semnifică speranţa. În opinia mea, e secetă și în societate, în viaţa de zi cu zi, iar uneori e secetă și în mine. Rar mai întâlnim oameni cu sufletul înverzit și bun.

Marina Constantin

Timpuri grele… Ni se pare că nimic nu are rost. Dumnezeu crede că nu merităm nicio picătură de ploaie. Nici hârleţul nu mai are puterea de a întoarce pământul. Omul însă are un rol important în această viaţă și dacă s-ar zbate cu toată fiinţa lui pentru a deveni mai bun, cred că Dumnezeu ar fi mai milostiv cu noi, dându-ne și ploaie la timp… Ce se întâmplă cu noi?

Natalia Stati

O imagine atât de simplă, dar care provoacă atâtea gânduri… Această imagine mi-a transmis ideea că oricât de dificilă ar fi situaţia, mereu există speranţa că totul se va rezolva. Trebuie să realizăm că orice problemă poate fi depășită cu succes dacă nu ne vom resemna, dacă vom lupta pentru visul nostru. Acestui ţăran, care a revenit în câmp văzând hârleţul înverzit, i-a revenit încrederea în ziua de mâine.

Corina Dogot

Seceta nu are timp definit. Puterea naturii mereu prinde viaţă. Atunci când, într-adevăr, iubești viaţa și îţi dorești nespus de mult să fii învingător, indiferent de orice secetă și sărăcie, poţi fi tu cel care supravieţuiește. Dorinţa de a trăi nu o poate opri nimeni… Chiar și ultima suflare poate fi importantă!

Valeria Zăvoară

Totul e trist în jur. Pământul este uscat… E pustiu și e liniște totală. Hârleţul băgat în pământ semnifică sărăcia fără limite ce ne înconjoară. Omul e îndurerat văzând rezultatul muncii sale și se simte de parcă ar fi ultimul om de pe pământ. Și… deodată, vede că hârleţul a înverzit.

Angela Hansulova

E pustiu, e secetă, suntem lipsiţi de toate. Dumnezeu ne pedepsește pentru păcatele noastre, ne oferă atâtea șanse să ne schimbăm, dar Omul continuă să distrugă totul fără milă. Dumnezeu ne iubește necondiţionat pe toţi și tot El ne dă speranţa – aceste frunze verzi, care ne arată că trebuie să fim mai buni, mai cumpătaţi și să îngrijim pământul. Precum e setos de apă pământul, așa cere apă și sufletul omului. Poţi deveni mai bun, poţi corecta multe lucruri, or, șansa există… trebuie doar să vrei ca să creezi din această lume secetoasă un colţ de rai.

Andriana Cavcaliuc

* * *

În fiinţa omenească, cunoaşterea şi iubirea luptă pe fronturi opuse. Folosesc armele ca mijloc de atac fizic sau psihologic, dar au același scop: de a te lua prizonier.

Îndrăznesc să nu fiu de acord cu afirmaţia filosofului Constantin Noica, care susține că ,,nu te poţi bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaştere”. Îmi imaginez în această clipă acel spirit cast care priveşte lumina, asemenea unei binecuvântări, şi ascultă vântul precum o tainică mărturisire. Bucuria şi iubirea limpede iau naştere în rădăcinile primare ale existenţei. Le găsesc în cei care au fărâme de cer în ochi, vocea cutremurată de emoţie, inima zbătându-se frenetic în exaltare.

Consider o adevărată artă capacitatea de a investi întreg conţinutul propriei fiinţe în iubire. Un zbor al sentimentului, strivit la graniţa cunoaşterii. Aristotel afirmă: ,,Senzaţia este prima treaptă a cunoaşterii”. Agreez întru totul această convingere. Doar că văd cunoaşterea asemenea unui diagnostic al cancerului (fără sorţi de izbândă). Aceasta decapitează frivolitatea tinereţii şi amorţeşte sensibilitatea inimii. Bun venit, insomnie, luciditate, secetă a simţurilor, goliciune a emoţiilor, neant individual, nelinişte inexplicabilă şi depresie!

Cunoaşterea descompune orice grăunte de mister. Sentimentele se transformă în piese, iar noi devenim un mecanism.

Mihaela Dima, clasa a XI-a

* * *

Viaţa e misterul pe care îl trăiește fiecare. Cunoașterea și dăruirea de sine nu prezintă întotdeauna o reciprocitate, regulile fiind impuse nu de noi.

Tânărul Luci din cartea Toate bufniţele de Filip Florian este cel care își trăiește intens clipele tinereţii, văzând fiecare lucru nou ca pe o șansă. Prietenia sa strânsă cu un om mai în vârstă l-a motivat să cunoască noi orizonturi, persoane, vieţi și culturi, studiind cărţi noi pentru el, dar interesante, în taină. Cu ajutorul lui, Emil a descoperit o nouă lume pentru sine, pădurea cu bufniţe era locul unde își găsea alinarea și înţelegerea, unde trăia pe deplin.

Acest îndemn al lui Noica, scris în 1968, e mai mult decât actual. „Bucură-te și fă ce vrei!” este un imbold pentru oameni de a-și trăi viaţa cu toate frumuseţile pe care le oferă și să nu uite că timpul este întotdeauna limitat, iar plăcerile vieţii depind doar de voinţa noastră.

„Bucură-te” este echivalentul cuvântului „trăiește”, iar „trăiește” ne sugerează „viaţa”, care ne oferă amintiri, sentimente și emoţii.

Alina Bordeniuc, clasa a X-a

* * *

,,A cunoaște” – un verb prea simplu pentru a fi explicat și totuși prea greu pentru a fi înţeles. Societatea de astăzi promovează o cunoaștere superficială a lumii înconjurătoare, iar oamenii au fost obligaţi să-și creeze propria definiţie pentru această noţiune. Oare de ce?

Trăim într-un secol al valorilor efemere. Privim cu admiraţie o nouă tehnologie informaţională și dispreţuim CARTEA. Doamne!, acea carte care ne îndeamnă spre cunoaștere, acea mulţime de foi care cuprinde toate tainele universului, acel confident alături de care îţi poţi petrece timpul atunci când crezi că nimeni nu te poate înţelege, acea comoară care încă așteaptă timidă pe raftul unei biblioteci pustii.

Fugim după fericire, după carieră, după succes, dar nu observăm că, încetul cu încetul, zboară filele din romanul propriu, pe care îl scriem cu atâta ignoranţă și dezgust, pentru că nu avem timp, pentru că mereu avem ceva mai important de făcut.

Ce poate fi însă mai important decât să te bucuri de viaţă? Dar cum poţi să te bucuri de viaţă dacă nu ai cunoaștere? Și cum poţi să cunoști cât mai multe fără să te perfecţionezi oră de oră, zi de zi, an de an?

Maria-Magdalena Pojoga, clasa a X-a

* * *

„Bucură-te și fă ce vrei!” Ce poate fi mai autentic decât atât? O bucurie adevărată nu poate exista decât în iubire, iar dragostea e prezentă în cele mai simple lucruri: zâmbetul călduros al părinţilor în fiecare dimineaţă, freamătul neliniștit al frunzelor chinuite ale toamnei, drumul veșnic tânăr către locul de muncă…

Deseori suntem însă prea grăbiţi pentru a observa micile detalii ce ne îmbogăţesc cu câte un strop de iubire viaţa. Probabil, e din cauza superficialităţii noastre, a lipsei de seriozitate cu care tratăm lucrurile sau, pur și simplu, din cauza timpului, care se pare că zboară.

Bucuria nu poate exista fără lumină, iar lumina fără dragoste. Toate împreună formează un singur element, acesta fiind viaţa. Cuvintele sunt ca o scară trainică, care te ajută să pășești cu încredere în lumea cunoștinţelor și să o explorezi cu ardoare și entuziasm. Este însă imposibil atât fizic, cât și mental să cunoști totul. Cunoașterea absolutului a fost, este și va fi o enigmă pentru totdeauna.

Lucian Blaga spunea: „Eu însă mă bucur că nu știu și nu pot să știu ce sunt eu și lucrurile din jurul meu, căci numai așa pot să proiectez în misterul lumii un înţeles. Omul trebuie să fie un creator, de aceea renunţ cu bucurie la cunoașterea absolutului”.

Bucuria, lumina, dragostea și cunoașterea sunt doar câteva dintre lucrurile ce ne înfrumuseţează viaţa.

Ioana-Maria Rusnac, clasa a X-a

* * *

Patru cuvinte: cunoaştere, lumină, iubire, bucurie. Patru cuvinte atât de simple şi în acelaşi timp atât de complexe.

Viaţa noastră reprezintă o navigare, care determină cunoaşterea necunoscutului, o continuă luptă pentru deschidere către lumină, iubirea pe care o putem împărtăşi cu cei din jur şi pe care o putem simţi din partea lor. Într-un cuvânt, e o BUCURIE.

Cunoaşterea e puterea care-i lărgeşte omului orizonturile, puterea care-l ghidează printr-un labirint şi-l ajută să găsească ieşirea, puterea care-l face să aprecieze fiecare moment.

Cunoaşterea e asemenea unui fruct din care odată ce începi să guşti nu te mai poţi opri. Îţi oferă încredere, te ajută să te simţi mai deplin, să fii mai prompt.

Mihai Eminescu a menţionat că „lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, adică pentru cei ce-şi văd clar prezentul şi aşteptările în viitor. Aceasta şi este bucuria adevărată pe care o poţi simţi dacă îţi cunoşti sinele, dacă ştii ce poţi şi ce ai dori mai departe, dacă apreciezi tot ce te înconjoară.

Patru cuvinte, asupra cărora meditând înţelegi ce norocos eşti.

Iadviga Stascoveac, clasa a X-a

* * *

Sunt constituită din celule şi mă hrănesc cu dragoste. Nu ating dragostea ca un vis ce dispare dimineaţa, aleg să o cuprind ca şi razele veşnicului luciu. Iubesc! Iubesc tot ce văd! Vizualul îmi reflectă traiul… Durerea… Bucuria…

Iubesc tot ce inhalez! Olfactivul miroase a intuiţie… Viitorul… Destinul… Iubesc tot ce ating! Contactul loveşte prezentul… Actualul… Schimbarea… Iubesc tot ce aud! Sunetul cântă trecutul… Amintirea… Dezamăgirea… Împlinirea… Aşadar, gust viaţa.

Iubeşti făcând sacrificii și manifestând dăruire! Această acţiune este singura mişcare ce îţi este menită, restul detaliilor le determini Tu, cu fiinţa ta, cu sufletul tău, cu trăirile tale! Eşti propriul tău creator şi doar prin dragoste te poţi salva…

Salvează-te în fiecare zi! Salvează fiecare ceas! Salvează fiecare secundă! Participă la fotosinteza sufletului tău! Asimilează factorul! Digeră-l cu dragoste! Transformă ambianţa în propria originalitate! Nu îndura ştampila lor! Creeaz-o pe a ta! Iubeşte!

Ruxanda Camerzan, clasa a XI-a