Afost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată… o şcoală frumoasă, în care se întâmplau diferite mi­nunăţii. Era o zi obişnui­tă. Copiii veneau la şcoală cu o mare dorinţă de carte, se întâlneau şi în­văţau. Pe la sfârșitul primei lecţii, Dan s-a uitat la ceas şi a observat că soneria întârzie 25 de minute. El a cerut să iasă afară, gândindu-se că va afla ce s-a întâmplat. Pe hol a remarcat că toate soneriile lipsesc. Grăbit și nedumerit, Dan a fugit la director:

– Domnule director, au dispărut toate soneriile!

– Cum așa? E imposibil!

Când au ajuns pe hol și s-au con­vins de dispariţia soneriilor, domnul director a vorbit hotărât:

– Tu, Felicia, Cristi şi Carolina din clasa a X-a veţi pleca în căutarea soneriilor.

Elevii au căutat prin toate clase­le, cabinetele de diferite discipline, chiar şi în cantină, dar n-au găsit ni­mic. Într-un final, copiii au fugit spre bibliotecă. Îndată ce au deschis uşa, i-a orbit o lumină puternică. Când au deschis ochii, au realizat că au nimerit într-o ţară a poveştilor…

Pe parcursul călătoriei lor au în­tâlnit veveriţe, vulturi, zimbri și pă­sări. Dintr-odată, în faţa lor a apărut o vrăjitoare, care i-a întrebat:

– Ce căutaţi pe aici?

– Căutăm soneriile pierdute! Poa­te, sunt la tine? au întrebat copiii.

– Da, sunt la mine şi vi le dau doar dacă veţi răspunde corect la câte­va întrebări. Prima întrebare: după care luptă a murit Mihai Viteazul?

– După ultima lui luptă, a răspuns Carolina.

– Bine, răspunse vrăjitoarea, su­părată. Într-un acvariu sunt 10 peşti. Unul se îneacă. Câţi peşti au rămas în acvariu?

– În acvariu sunt 10 pești, deoa­rece peştii nu se îneacă, a replicat Cristi.

– Ce porţi cu tine toată viaţa şi nu îl simţi?

– Numele, au răspuns toţi în cor.

– Ai pe masă o candelă şi o lumâ­nare. Ce aprinzi mai întâi?

– Chibritul, a spus Felicia.

Vrăjitoarea, înfuriată pe elevi, încerca să le pună întrebări cât mai grele, dar elevii erau prea isteţi.

– Și ultima întrebare, la care cu siguranţă nu veţi avea un răspuns: cine spune numai adevărul?

– Oglinda, a zis Carolina.

Vrăjitoarea s-a enervat foarte tare, iar din haina pe o care o purta au început să iasă scântei.

– Dă-ne soneriile, le-am câștigat cinstit, au strigat în cor copiii.

– Luaţi-le şi nu mai veniţi pe aici, deştepţilor!

Printr-o minune, vrăjitoarea cea rea şi urâtă a dispărut, iar elevii s-au pomenit iarăşi în biblioteca şcolii, cu soneriile în mâini. Toţi îi aşteptau.

Copiii au oferit soneriile directo­rului, care, la rândul său, le-a mul­ţumit. Elevii au avut loc de cinste la careu și au primit fiecare câte o diplomă de merit.

Au trecut zile nenumărate, iar soneriile nu și-au mai părăsit lo­cul binemeritat, căci vrăjitoarea nu s-a mai încumetat să vină la ei la şcoală. A înţeles că aici învaţă elevi deştepţi și curajoși, pe care ea nu-i poate învinge.