1. „Astroclub Moldova”

Vrei să afli ce ascund aștrii de pe bolta cerească? Nu ştii cu cine ai putea să discuţi despre pasiunea ta pentru astronomie (prietenii te con­sideră nebun când abordezi astfel de teme şi încep a roti degetul lângă tâmplă)? Curiozitatea ta depăşeşte limitele planetei noastre? Atunci este un club potrivit pentru firea ta. Grupul organizează regulat lecţii gratuite de astronomie, în fiecare duminică, la cafeneaua „Tucano”.

Acolo se discută despre planete, stele, găuri negre. Dacă te consideri un mare cunoscător al astronomi­ei, atunci autoaprecierea ta ar putea suferi în noile circumstanţe; profe­sorii folosesc termeni din fizică şi matematică, aşa că trebuie să-ţi pui mintea în mişcare pentru a înţelege subiectul. De asemenea, poţi bene­ficia de excursii, escapade cu tele­scoape şi sesiuni de fotografiere a corpurilor cereşti. Dacă preferi să stai acasă, atunci pe pagina grupului gă­seşti multiple postări cu poze, ştiri și discuţii pe diverse teme din domeniu.

2. „Erasmus + Moldova”

Cu toate că Erasmus este un pro­gram de studii universitare europe­ne, obiectivul grupului este mult mai ambiţios. Pe pagină sunt postate cu regularitate anunţuri de traininguri pentru tineri, organizate în Uniunea Europeană şi în ţările partenere ale acesteia. Trebuie doar să ai pasiune pentru călătorii, cunoştinţe de limbă engleză şi interes pentru subiectul in­struirii. Ah da, și pașaport.

Dacă totuşi nu ai posibilitatea să călătoreşti, poţi participa şi la instru­irile care se organizează aca­să. Odată ce ai completat un formular de parti­cipare, vei primi pe poșta electronică înştiinţări despre toate trainingurile organizate. Mem­brii grupului vor fi dornici să te ajute cu privire la orice program sau training, iar dacă nu este sufici­ent, poţi accesa şi site-ul www.erasmusplus.md.

3. „Cititorii de cărţi”

Internetul nu este atât de bogat când e vorba de biblioteci electronice în limba română. Pe pagina acestui grup găseşti nu doar o colecţie de volume interesante, ci și persoane deschise, care să te ajute să găsești titlul dorit. Numărul de volume, dar și diversitatea acestora, va impresiona orice bibliofil.

Imensitatea reţelei globale are atât avantaje, cât și dezavantaje. Adesea este nevoie să investeşti multe resur­se de timp pentru a găsi ceva util. În caz de ghinion, căutarea îţi întoarce pagini goale. Foloseşte biblioteca grupului, adaugă cărţi şi discută cu bibliofilii dacă eşti pasionat de lectură şi te atrag noile tehnologii. Iar dacă vrei să citeşti și recenzii literare, acest grup ţi se va potrivi perfect.

Forfotă în teatru și spectator grăbiţi să vină la spectacolul-satiră „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” în cadrul celui mai mare eveniment de teatru de la Chișinău: Reuniunea Teatrelor Naţionale. Șase teatre din România și-au dat întâlnire pe scenele Teatrului „Mihai Eminescu” cu circa 18 spectacole de excepţie. „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, în regia lui Ion Caramitru, este practic o lucrare nou-nouţă. Premiera a avut loc anul trecut în România; piesa este inspirată din probleme cotidiene, politică şi societate.

Decorul e unul grăitor, ne aşteaptă un spectacol de atmosferă. În scenă apar doi infractori recidivişti, Lae și Buză. Fericiţi de captura fabuloasă,aceștia celebrează momentul lor de „glorie” într-o casă luxoasă, pe care au decis să o jefuiască. Totul merge după scenariul unui roman poliţist până în momentul în care cel mai tânăr personaj găseşte un pian vechi și începe a depăna amintirile din perioada când învăţa să cânte la acest instrument.

Lae îşi aminteşte de mama sa, profesoară de pian, fiica unui aristocrat, care trece prin maşinăria comunistă şi ajunge într-un cartier proletar, unde se simte ca peştele pe uscat. Acolo își întâlnește destinul în persoana unui tânăr muncitor, cu care se căsătorește. Dragostea lor nu durează mult, iar din acel amor se naşte un copil, care acum stă în faţa pianului.

De aici începe caleidoscopul piesei, pe melodiile lui Chopin care se revarsă din pian. Mai multe linii de subiect se unesc într-un puzzle ce, pas cu pas, devine tot mai clar. Scenele sunt legate între ele prin valsul celor doi protagoniști, deoarece al doilea „malefic”, cu porecla Buză, este fost profesor de dans care a decăzut până la infractor, dar nu a pierdut din alura sa artistică. Cei doi, atât de diferiţi şi atât de asemănători, îşi spun poveștile de viaţă, ca la spovedanie.

Astfel, fostul profesor îşi aminteşte o întâmplare bizară. Scorpia (a cărei casă o jefuiesc, o doamnă lacomă de bani, dar evlavioasă) se ruga la Dumnezeu într-o biserică pustie, iar Buză, care stă nevăzut într-un colţ din locaş, aude cum ea negociază cu El suma donaţiei pentru biserică în cazul unui succes în afaceri.

După ce spun istoria, hoţii se pregătesc să plece. Dar pe neașteptate apare Scorpia, cu o suită a corpului de pază. Le face musafirilor nepoftiţi un adevărat interogatoriu cu o voce dominatoare, întrebându-i cine sunt.

„Eu sunt Dumnezeu, iar el (Buză) e apostolul Pavel”, răspunde cel mai tânăr. Scorpia se înfurie din cauza unui astfel de răspuns, iar tânărul continuă degajat şi îi povesteşte întâmplarea din biserica pustie, zicându-i că a venit după banii promişi pentru donaţie. Ambii sunt îmbrăcaţi în haine second-hand din garderoba gazdei.

Este un spectacol care prin satiră arată duplicitatea omenească – pe de o parte, una crudă şi setoasă de valori materiale, pe de altă parte, una spirituală şi elevată. Pe cea din urmă unii o pot uita, forţaţi de împrejurări, dar, prin căi nebănuite, tot la ea revin.

Pentru prima dată în istoria cinematografiei, un film rusesc a luat Globul de aur. Pelicula Leviathan a lui Andrei Zveaghinţev a fost premiată la alte zeci de festivaluri prestigioase, printre care şi festivalul de la Cannes. Nu are aceeași rezonanţă și în Rusia, iar cauzele sunt multiple. Filmul abundă în cuvinte licenţioase, critică dură faţă de autorităţile corupte şi legăturile acestora cu Biserica.

Tabloul pe care-l vedem în Leviathan nu diferă foarte mult de concepţia formată în societate despre satele ruseşti. O sărăcie „nudă”, abuz de alcool și oameni duri. În povestea Leviathanului, „deasupra” tuturor domneşte primarul Şeleveat, care, setos de putere, nu-şi aminteşte de cetăţeni decât la alegeri. Edilul vrea să ia pământul, casa şi atelierul lui Nicolai, un mecanic auto care trăieşte pe ţărmul Mării Barents alături de soţia sa Lilia şi feciorul său Roman, născut din prima căsnicie. Protagonistul a pierdut deja două procese de judecată şi şansele sale de a-și păstra bunurile devin tot mai mici. Lui Nicolai i se propune să vândă proprietatea la un preţ de nimic şi să plece cât mai departe.

Pentru a-l ajuta pe Nicolai, sosește de la Moscova fostul său camarad de armată, Dmitri. Acesta vine cu un dosar compromiţător pe numele primarului, pentru a-l discredita.

A doua zi după proces, Şeleveat vine beat la casa lui Nicolai şi îl ameninţă. Avocatul vrea să profi-te de această situaţie şi să depună o plângere la poliţie. Însă tentativa eşuează, deoarece poliţiştii refuză plângerea. Între timp, vine comanda „de sus” de a-l întemniţa pe mecanic.

În cele ce urmează, amicul protagonistului merge la primar să discute despre dosar şi încearcă să exercite presiuni ca acesta să cedeze în proces. Primarul este cuprins de frică, însă devine şi mai agresiv după ce discută cu poliţia locală, cu judecătorul şi cu duhovnicul său, care-l sfătuiesc să-și arate puterea şi să nu se lase şantajat.

Urmează o turnură neașteptată: în timp ce soţul se află în arest, soţia sa Lilia îl înşală cu Dmitri. După ce-i surprinde împreună, Nicolai o bate pe Lilia şi pe prietenul lui. Frământată de remușcări, șoţia, în scurt timp, se sinucide, aruncându-se de pe o coastă abruptă în mare. Personajul principal este acuzat de omorul ei şi e încarcerat din nou.

Cu toate că Andrei Zveaghinţev insistă că lucrarea sa este o interpretare a vieţii personajului biblic Iov, protagonistul filmului nu este nici pe departe un model de viaţă călugăresc. Nicolai este un alcoolic terminat, un soţ prost şi un tată şi mai rău.

În film totuşi niciun personaj nu poate fi numit pozitiv sau negativ prin excelenţă. Deși are un trecut criminal, primarul acţionează prin judecată ca să pună mâna pe pământ. Nicolai este victima, dar şi un om degradat, care nici măcar nu depune efort să ţină piept nenorocirilor ce se ţin lanţ. Lilia şi avocatul decad în faţa spectatorului prin adulter.

Cromatica filmului este apăsătoare. Pe ecran domină nuanţele sumbre. Cadrele sunt lungi, neîntrerupte, cu scopul de a lăsa timp spectatorului pentru meditaţii. În urma vizionării filmului, inevitabil simţi un nod în gât care începe a te strânge, la început pe neobservate, ca spre final să-ţi dai seama că nu mai poţi scăpa şi totul e pierdut. Ultima ușă, cea care se închide în faţa speranţei, apare în scena finală, unde casa este dărâmată, iar în locul ei se construiește o biserică.

Titlul filmului se trage din mitul despre Leviathan – un monstru atroce, o creatură satanică ce reprezintă haosul, care domneşte atât pe mare, cât şi pe uscat. În film, această creatură înfricoşătoare se transpune în scheletul balenei pe ţărm. Îl regăsim și atunci când Nicolai vorbeşte cu preotul din localitate, comparând suferinţele sale cu cele ale lui Iov.

Pelicula este inspirată şi dintr-un caz real care a avut loc în Statele Unite, unde un cetăţean a luptat cu buldozerul împotriva autorităţilor care i-au luat pământul. Surprinzător, dar finalul istoriei reale este fericit, spre deosebire de cel imaginar, creat de regizorul rus.