Poate cândva

Fericire!
te strig şi te caut,
deşi încă nu te cunosc
sau te-am uitat
prin amintirea unei poveşti de viaţă.
Fericire!
te strig şi te caut,
deşi nu te-am simţit
sau văzut vreodată
nici în vise,
în realitate cu atât mai mult.
Fericire!
deşi încă nu te cunosc,
mă las purtată-n umbra ta,
cedez existenţei tale
neîncetând să sper
că totuşi măcar pentru o clipă
ai să-mi aparţii.

Efemer

Aievea trec zilele noastre,
a fost ieri,
e azi,
va fi şi mâine,
doar că
am un regret:
o altă zi
ar putea să nu fie.
Sau poate fi-va posibil
un alt destin,
o nouă-ncercare
de-a gusta eternul
prin a iubi,
de-a purta veşnicia
prin buzunare.
Şi totuşi
fost-a ieri,
azi nu mai este,
nu ştiu mâine de va mai fi.
Căci clepsidra
cu care-mi măsuram destrămarea
a prins aripi de eternitate.

Motive

Am obosit
de aşteptare,
eu pur şi simplu
te iubesc.
Nici nu pot
multe să-ţi cer
din faptul comun
al stării de îndrăgostit.
Ştii,
chiar dacă
realitatea e aşa cum e
în inima mea
timp de secunde
prind viaţă
emoţii
ce-mi dau motive
să exist.
Că sufăr
sau nu,
nici nu contează,
te iubesc
pentru firescul fapt
că totuşi eşti undeva,
deşi încă
departe de mine.

Dor de mine

să alerg după fluturi
să culeg roua de pe petala florilor
să fiu
să mă regăsesc
să ascund fericirea în inima mea
să fiu eu

Mama

Dăruieşte căldură existenţei mele.
Ştie să potolească
Setea gândului meu.
Îşi oferă frumuseţea sa
Fără ceva în schimb.
Zile şi nopţi calcă
Pe urmele-mi
Numai dor.