De această dată în vizită vin elevii clasei a VII-a de la Liceul Teoretic „Olimp” din satul Costești, raionul Ialoveni, care au răspuns la provocarea de a se pune în pielea unei personalități istorice și a face schimbarea. Iată ce le-a ieșit.

Dacă aș fi Ștefan cel Mare, aș înţelege că originea pute­rii, a succeselor politice și economice nu se datorează numai întinderii teritoriului sau bogăţiei, ci și puterii de conducere și principiilor morale. Aș opta pentru justiţie, înţe­lepciune și vitejie. Aș pedepsi prin legi aspre vinovăţia tuturor, precum domnitorul îi pedepsea pe boieri, dar și pe oamenii obișnuiţi atunci când încălcau legile. Pentru a aduce acasă oa­menii plecaţi peste hotare, aș face ca în fiecare sat și oraș să fie condiţii decente de viaţă. Totodată, aș întări sistemul de apăra­re, pentru a fi neînfricaţi în faţa dușmanilor. O atenţie deosebită Ștefan cel Mare a acordat agriculturii, care este una dintre cele mai mari bogăţii ale noastre. Și care, consider eu, trebuie re­formată. Aș lupta pentru o perioadă de înflorire și dezvoltare.

Ștefanida MERIACRI

Dacă aș fi Vasile Lupu, aș avea o oaste care să fie pregătită mereu pentru orice invaziune. Aș pune accent pe domeniul învăţământului, pentru că omul doar prin cunoștinţe ajunge înţelept. De aseme­nea, aș construi biblioteci, mănăstiri, licee și școli de sport. Chiar dacă nu aș mai fi domnitor, tot aș încerca să mă implic în viaţa socială a ţării mele.

Corina BÎRCA

Nu mi-am imaginat că sunt Mihai Viteazul al epocii contemporane. Imaginaţi-vă că „Liga Sfântă” este „Uniunea Europeană”. Doar noi suntem cei care încă nu au reușit să ajungă în UE, pentru că politicienii consideră că astfel le vor fi descoperite ilegalităţile. Totuși, dacă ar fi Mihai Viteazul, ar lupta cu toţi cei care ar încerca să înlăture această idee. El ar face tot posibilul ca să ajungem în Uniunea Europeană și să avem un viitor mai bun.

Corina BORTĂ

Dacă aș fi Vlad Ţepeș, aș încerca să păstrez aceeași cruzime și violenţă, pe de o parte, dar și același spirit de dreptate și dragoste de ţară, pe de altă parte. Aceste trăsături indispensabile ne-ar ajuta să îmbunătăţim viaţa politică, care la momentul actual are nevoie de un Vlad Ţepeș contemporan. Caracterul său crud a condus la un comportament exemplar în societate. Dacă aș fi un Vlad Ţepeș al zilelor noastre, cu siguranţă, nu mi-ar ajunge ţepe ca să îi pedepsesc pe toţi cei care încalcă legea. Vlad Ţepeș este cel care ar aduce dezvoltare, deoarece în timpul domniei sale puteai bea apă de la fântână dintr-o cupă de aur și nimeni nu avea tupeul să o fure.

Mariana MERIACRE

Cu texte din realitatea cotidiană vin și elevele de la Școala-internat din Strășeni. Dornici de a cunoaște publicația, elevii au pus o mulțime de întrebări în cadrul lansării revistei, semn că rareori le mai trece cineva pragul. Or, deprinși să fie văzuți atfel, elevii au încercat să înțeleagă de ce i-am ales anume pe ei. Tinerii ne-au convins că „Alegerea, și nu șansa e cea care ne determină destinul”.

Portretul unui adolescent

Adolescentul este cel care are stilul său propriu. Își schimbă repede părerile și nu acceptă morala. Iubește, dar are impresia că nu este iubit, fiind mereu în căutare. Are ochii strălucitori de la primii fiori de dragoste, umblă cu capul în nori, iar uneori este pasiv. De asemenea, se întâmplă să-l dezamăgească persoanele dragi și devine distant faţă de familie și prieteni. Totodată, devine mai curios și mai încrezător, încercând tot felul de lucruri neobișnuite. Îi apar dorinţe și pasiuni noi. Într-un cuvânt, este diferit, iar aceasta înseamnă că este unic.

Maria BULGARU

Ce înseamnă să trăiești diferit

Sunt fata care se mulţumește cu ceea ce are. Locuiesc la internatul din Strășeni, dar învăţ la școală împreună cu ceilalţi copii, care au părinţi. Fiind orfană, am învăţat să fiu simplă, să nu mă alint și să fiu așa cum sunt. Am observat că așa am mai multe succese decât ceilalţi copii. Mă uit în jurul meu într-un mod diferit de ceilalţi, observ deseori problemele lor și mă strădui să îi ajut așa cum pot. Unii copii, care au de toate, nu privesc lumea asemenea mie. Ei o consideră un magazin, de unde pot lua ceea ce își doresc fără a plăti nimic…

Lecţia de română

Mi-a rămas întipărită în minte o lecţie de limba română, în care profesoara ne-a dat însărcinarea să descriem locul preferat în care vrem să fim cu persoana dragă. După ce am scris, fiecare a trebuit să citească textul. La un moment dat, ajunse și rândul unui băiat din clasă, care a citit următoarele rânduri: „Era o toamnă obișnuită. M-am dus pe teren și am început să alerg. Spre mine venea o fată cu ochii căprui și părul șaten. Ea s-a oprit din alergat și a făcut cunoștinţă cu mine. M-a rugat să îi arăt parcul, după care mi-a spus că s-a îndrăgostit și m-a sărutat. Aceleași lucruri s-au întâmplat și a doua zi”. Toţi colegii au izbucnit în râs, pentru că băiatul nu a descris locul preferat, ci mai degrabă persoana de care s-a îndrăgostit. Mi-a părut rău pentru faptul că sinceritatea cuiva nu a putut fi apreciată de colegii mei…

Andreea BONCU

„Odă limbii române” la Edineţ

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Primăria orașului Edineţ, a organizat, pe 20 noiembrie, vernisajul expoziţiei „Alexie Mateevici: Odă limbii române”. Evenimentul a fost prezentat de aca­demicianul Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău, și s-a desfășurat în Piaţa Centrală a orașului Edineţ.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 20 decembrie. Aceasta cuprinde ma­nuscrise, fotografii și poezii, mărturii ale cronicarilor, ale scriitorilor clasici și contemporani despre limba română, precum și poezii dedicate limbii româ­ne. Expoziţia a fost realizată în colabo­rare cu Clubul Naţional de Artă „Miner­va” şi Casa-Muzeu „Alexie Mateevici” din satul Zaim.

Liviu Rebreanu – contemporanul nostru

Simpozionul „Liviu Rebreanu – con­temporanul nostru” a avut loc pe 23 și 24 noiembrie în incinta Bibliotecii Publice Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău. La lucrările simpozionului au participat scriitori și cercetători ai operei lui Liviu Rebreanu, printre care îi amintim pe acad. Mihai Cimpoi, Vladi­mir Beșleagă, Alexandru Burlacu, Ioan Cristescu, Ioan Groșan, Andrei Moldo­van, Ioan Pintea, Zanfir Ilie și acad. Va­leriu Matei, directorul ICR Chișinău.

În același cadru au fost lansate ultimele apariţii de studii critice pri­vind operele rebreniene. Simpozio­nul a marcat celebrarea a 130 de ani de la nașterea marelui prozator Liviu Rebreanu, prilej propice pentru readu­cerea în actualitate a operei autorului Pădurii spânzuraţilor și al lui Ion. De asemenea, manifestarea a reușit pro­movarea noilor abordări de interpretare a romanelor lui Rebreanu și încurajarea generaţiei tinere de critici literari pentru a redescoperi personalitatea proteică a creatorului romanului modern româ­nesc.

„România și românii în Primul Război Mondial”

Cu prilejul Zilei Naţionale a Români­ei, în ziua de 19 noiembrie a fost orga­nizată vernisarea expoziţiei „România și românii în Primul Război Mondial” la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Leova.

Alcătuită din 24 de bannere, expozi­ţia aduce în atenţia publicului o serie de fotografii, documente de arhivă, ilustra­ţii și hărţi, menite să reconstituie eve­nimentele din perioada de neutralitate a Regatului României (1914 – 1916), precum şi din perioada de după intrarea României în război alături de Antan­ta. O serie de materiale sunt legate de sfârșitul războiului şi de realizarea unui deziderat istoric major: Marea Unire din 1918.

150 de ani de la nașterea scriitorului și omului politic Constantin Stere

O altă expoziţie a fost vernisată pe 11 noiembrie, la celebrarea a 150 de ani de la nașterea scriitorului, profesorului, juristului, publicistului și omului politic Constantin Stere. Evenimentul, mar­cat printr-o expoziţie, s-a desfășurat în incinta Liceului Teoretic „Constantin Stere” din Soroca.

Alcătuită din 18 bannere conţinând fotografii, date biografice, fragmente de proză, articole, aprecieri ale criticilor, expoziţia urmărește parcursul biografic al lui Constantin Stere, figură emble­matică a scenei politice românești din primele patru decenii ale secolului XX, unul din militanţii cei mai activi ai Unirii Basarabiei cu România.

Constantin Stere s-a născut la 1 iunie 1865 la Ciripcău, ţinutul Soroca (guber­nia Basarabia, încorporată atunci Impe­riului Rus) și a decedat pe 26 iunie 1936, la Bucov, judeţul Prahova, România. A fost al doilea președinte al Sfatului Ţării. Cuvântarea lui Stere, susţinută în tim­pul desfășurării şedinţei istorice din 27 martie 1918 a Sfatului Ţării, după cum rezultă din documentele vremii, a jucat un rol decisiv în momentul votării unirii.

Constantin Stere s-a alăturat mișcării liberale, fiind ales deputat al Partidului Naţional Liberal. În 1907, el a ocupat funcţia de prefect al judeţului Iași, judeţul Iași fiind unicul din ţară unde nu s-a folosit forţa armată pentru repri­marea răscoalei ţărănești și nu au avut loc vărsări de sânge. Vreme de mai bine de patruzeci de ani, Constantin Stere a desfășurat o activitate intensă ca ziarist, semnând articole în periodice sub dife­rite pseudonime. La Iași, sub direcţia sa a fost fondată revista Viaţa românească. Concomitent, la Chișinău, Constantin Stere fondează ziarul Basarabia, adu­nând în jurul său un grup de intelectuali în frunte cu Ion Pelivan, Pan Halippa, Alexe Mateevici ș.a.

Ţi-ai făcut o listă de lecturi pentru viitorul apropiat și nu găsești „timp” să termini toa­te cărţile? Sau, pur și simplu, vrei să-ţi mărești viteza cu care citești, pentru a lectura mai multe cărţi în intervalul în care, de obicei, ai citi numai una?

Am stat de vorbă cu mulţi ci­titori înrăiţi, oameni avizi de literatură, dar și de cărţi de specialitate, oameni care nu pot trăi fără să dea gata chiar și două sau trei titluri într-o singură zi. Și, după cum spu­neam, dincolo de tehnicile do­bândite în timp, există câteva sfaturi sau mici secrete pe care le-am adunat de la fieca­re, care nu necesită niciun fel de pregătire intensivă, ci sunt doar simple obiceiuri de „îm­prumutat”, care pot ajuta pe oricine să ajungă să devoreze cărţi mult mai intens și mai rapid decât o fac de obicei.

1. Impune-ţi un număr minim de pagini de citit pe zi

În loc să deschizi o carte doar când ai chef (deși cheful vine citind, nu?) sau timp, cel mai bine este să începi să-ţi faci un program clar pentru a citi, stabilindu-ţi un număr minim de pagini (sau un capitol/câte­va capitole) pe care să le citești zilnic. Principala regulă pentru a ajunge să citești mai mult este să nu lași să treacă o zi fără să citești câteva pagini, oricât de mic sau de mare ar fi numărul lor. Așa cum îţi faci timp pentru a mânca și îţi organizezi mese­le, așa cum te speli dimineaţa pe dinţi sau faci un duș și celelalte nenumărate tabieturi zilnice, trebuie să incluzi și cititul în pro­gramul tău.

2. Corelează cititul cu alte activi­tăţi

Știi bine că în rutina de zi cu zi sunt o grămadă de lucruri pe care le faci și cărora le poţi alătu­ra o carte, începând de la drumul spre școală, de fapt la orice drum ai în plan, mai ales când vine vorba de călătorii mai lungi. Poţi face din trafic, din momentele de așteptare și din distanţele lungi pe care le ai de parcurs adevă­rate momente-cheie pentru citit. Și chiar dacă ești șofer, nu doar pasager, există cărţi audio. Dacă gătești ceva, până fierbe mânca­rea, așază-te la masa din bucă­tărie și începe o lectură scurtă. Citește, de exemplu, la sală, când îţi faci încălzirea pe bicicletă. Scoate cartea înainte de o întâl­nire la care ai ajuns mai devreme.

3. Citește mai multe cărţi deoda­tă

O bună metodă de a mări numă­rul titlurilor citite este să citești în paralel două-trei cărţi. Se întâm­plă de multe ori să te poticnești în lectura unei cărţi, mai ales dacă aceasta este una greoaie. Sau pot fi, pur și simplu, capitole sau bucăţi care să îţi displacă sau să nu te atragă la fel de mult ca restul cărţii, iar asta poate duce la amânarea lecturii sau la citirea foarte lentă. Ei bine, atunci e momentul ideal să închizi cartea și să o schimbi cu alta, de alt gen. O carte mai ușoară sau una de specialita­te, dacă tocmai ai întrerupt un roman.

4. Locul și timpul potrivite pentru citit

Locul unde citești se dovedește a fi un factor foarte important în viteza, dar și în calitatea lecturii pentru mulţi cititori. La fel este și timpul zilei. De­sigur, acestea depind foarte mult de obiceiurile și gusturile fiecăruia, însă cei mai mulţi cititori preferă să citească în liniște, singuri. Cititul este cel mai bun acasă, iar dacă are loc afară, într-un parc, pe o terasă liniștită sau în transportul în comun, foarte mulţi preferă să asculte muzică la căști (de obi­cei, fără versuri) pentru a nu fi deranjaţi de ceea ce se întâm­plă în jur. Și nu doar locul este important, ci și poziţia de citit. Cele mai bune lecturi au loc în fotoliu, la masă sau la birou, într-o atmosferă liniștită, cu telefonul, televizorul, radioul și mai ales laptopul deconec­tate.

_________________

sursa: hyperliteratura.ro

În vizită… tineri creatori de la Liceul Teoretic Cuhnești, raionul Glodeni, profesoară de limba și literatura română: Liliana Șatbei

Un prieten

E trist când sesizezi că nu ai un prieten căruia să te destăinui…

Este greu să înţelegi că ai fost trădat de un prieten bun. Unii brusc devin depresivi, alţii își găsesc noi prieteni, iar alţii înlocuiesc prietenii cu niște fiinţe inerte sau… cu niște obiecte. O să mă consideraţi cu toţii o copilă ciudată, dar numai cei care au trecut prin așa stare mă vor înţelege și mă vor încuraja. Eu mi-am găsit un prieten cunoscut de toţi, dar înţeles de puţini. Prietenul meu este Muzica. De fiecare dată când o ascult, mă regăsesc în versurile cântate și în melodiile care mă fascinează.

Mă înţeleg cu ea într-un mod neobișnuit. În timp ce o ascult, ea mă reprezintă, apoi eu o cânt. Chiar dacă Dumnezeu nu m-a înzestrat cu talentul de a cânta cu vocea, o redau printr-un instrument muzical. Acest instrument îl compar cu o viaţă, pentru că este alcătuit din 85 de clape, pe care le asociez cu treptele vieţii. Cele negre indică greutăţile, iar cele albe – binele. Pentru a mă înţelege, Muzica nu are nevoie să mă audă, ea doar îmi pătrunde în suflet și mă analizează, fiind în armonie cu starea mea lăuntrică.

Ea îmi tămăduiește rănile ascunse, îmi alină gândurile, mă încurajează în clipele de incertitudine și îmi dă speranţă pentru viitor. Cred că un prieten bun poate să fie nu doar o persoană, dar și ceva ce nu poţi pipăi… Piesa s-a sfârșit, iar ultima notă s-a transformat într-un ecou omniprezent.

Aliona Buleico, cl. a VIII-a

Viaţa e un joc de frunze

Viaţa e un joc de frunze. Fiecare frunză e o clipă importantă din viaţa mea. Clipele trăite cu intensitate au frunze de culoare verde-închis, iar frunzele celelalte – o culoare verde-pal. Cât de mult mi-aș dori ca frunzele să prindă culoare roz, dar această culoare o au doar cele cu titlul ,,VIS”.

Mugurul mic, neștiind dacă poate păși peste durerea anotimpurilor, se desface și dă naștere frunzelor pentru a aduna cât mai multe clipe…

După un oarecare timp, nimic nu mai e la fel, momentele importante încep să piardă din culoare și încet, încet culoarea verde devine verde-gălbui. Inima bate cu o intensitate mai mică și știi deja esenţa culorilor ce au trecut prin viaţa ta. Urmează culoarea galben și încep să se scuture aproape toate frunzele cu titlul ,,Speciale”. După ce cad, amintirile își pierd valoarea și frunzele capătă culoarea maro, fiind uitate în Amurgul Toamnei…

Ecaterina Ceclu, cl. a XI-a

Cine sunt eu?

Sunt o persoană la fel ca toate, și totuși foarte diferită. Ascund în sufletul meu cel mai mare secret, pe care nu-l știe nimeni, nici chiar eu. Ceea ce dă dovadă că nu mă cunosc extraordinar de bine, dar nu mă interesează acum acest lucru, deoarece am destul timp să aflu ce reprezint în această viaţă.

Sunt extrem de mică în această lume. Nu mă întristez când văd că timpul se scurge atât de repede. Îi mulţumesc Domnului pentru că mi-a oferit șansa de a trăi și de a vedea lumea într-un mod anume, mi-a dat o familie care mă iubește și pe care o iubesc extrem de mult. Am parte de amintiri plăcute, pe care vreau să le am imprimate în inima mea până la sfârșitul vieţii. Iar cele mai puţin plăcute aș vrea să fie spălate ca nisipul de pe malul mării, astfel încât să rămână spaţiu pentru mai multe clipe de fericire.

Nu mă consider o persoană perfectă. Sunt o fiinţă modelată de natură, având calităţi, dar și defecte, precum Yin și Yang, două forţe ce nu pot exista una fără cealaltă. Or, în orice rău există cel puţin o fărâmă de bine, la fel cum în orice bine există o urmă de răutate. Cum să trăiesc în această lume fiind conștientă că-s posesoarea celui mai de preţ dar divin, viaţa? Un lucru atât de complicat și, totodată, atât de simplu.

Nu-mi doresc în viaţă bogăţii materiale, eu le vreau doar pe cele dragi sufletului meu. Doar atunci mă voi considera cea mai bogată fiinţă, având credinţă, dragoste, respect și înţelepciune.

Daniela Beţișor, cl. a VIII-a

Eu o să trag aer în piept…

Simt cum o melancolie îmi pătrunde tot mai mult în suflet. Iar este sfârșitul unei zile în care realizez că m-am întors acasă epuizată, obosită de problemele mele cotidiene. Rănile sunt tot mai adânci, iar durerile tot mai mari… Ajutor! Suntem adolescenţi!

Suntem o lume tristă, fără pic de culoare. Uităm să trăim clipa şi să visăm. Suntem nişte „mecanisme fără suflet” şi mimăm fericirea. Ne mişcăm fără pic de eleganţă şi atitudine. Adolescenţii de ieri ştiau să se bucure de natură şi de viaţă. Cu ochii numai în telefoane și calculatoare, privim tot mai mult în jos și tot mai puţin spre soa-re. Suntem împinși de la spate de tehnologii sau este doar o iluzie a salvării noastre?

Ne trăim viaţa dincolo de cuvinte, uităm să ne ex-primăm sentimentele. Ignorăm tot ce ne-nconjoară. Spunem că iubirea e ceva ce îţi dă multe dureri de cap și începem să ne plimbăm cu ochii închiși dragostea printre noi. Trecem unii pe lângă alţii ca niște roboţi. Nu ne mai întrebăm inima de ce nu vrea să lupte, să uite și să ierte. Vedem cum ea se scufundă în ape tot mai adânci, dar ridicăm din umeri și plecăm iarăși capul în jos în căutarea salvării: telefonul mobil?!

Eu o să trag aerîn piept și o să mă așez la coadă pentru fericirea mea, chiar dacă va trebui să aștept, să lupt, să risc, să mă implic o viaţă întreagă…

Simona Chișcă, cl. a IX-a

Zilele Filmului Românesc la Chişinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău a sprijinit iniţiativa de a organiza „Zilele Filmului Românesc la Chișinău” împreună cu Asociaţia Cineaștilor Independenţi din Republica Moldova „Alternative Cinema”, Compania de Producţie Cinematografică ROVA FILM (România) şi Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Evenimentul a avut loc în perioada 21-25 octombrie 2015 la Cinematograful „Odeon” şi la Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Chișinău.

Evenimentul a adus în faţa publicului din capitala Republicii Moldova o selecţie de filme de lungmetraj, documentare și scurtmetraje recente, din rândul premierelor și succeselor cinematografiei române actuale, dar și cicluri de autori sau actori clasici. Printre peliculele proiectate se numără: „Aferim!”, regia Radu Jude, premiul de regie la Festivalul de Film de la Berlin (2015), „După dealuri”, regia Cristian Mungiu, premiu pentru cea mai bună actriţă în rol principal și pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes (2012), „Balanţa” de Lucian Pintilie (1992), „Comoara” de Corneliu Porumboiu, selectat la Festivalul de Film de la Cannes, secţiunea Un Certain Regard (2015) ș.a.

Cu aceeaşi ocazie, au fost organizate și întâlniri ale publicului cu personalităţi ale cinematografiei române, printre care regizorii Marian Crişan şi Ioan Cărmăzan, criticul de film Valerian Sava, actorul Bogdan Stanoevici, scenaristul Florin Lăzărescu ş.a.

Expoziția „Gellu Naum și suprarealismul românesc”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din București și Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, a organizat la Galeria MoldoFacciata, amplasată pe faţada principală a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, expoziţia „Gellu Naum și suprarealismul românesc”.

Punctul de plecare al acestui proiect îl constituie imaginile oferite de Muzeul Naţional al Literaturii Române, care a organizat o expoziţie dedicată lui Gellu Naum la București. ICR Chișinău a adaptat această expoziţie, venind cu alte detalii legate de viaţa și opera scriitorului.

Gellu Naum s-a născut pe 1 august 1915, la București. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, scriitorul pleacă să studieze la Paris, la Sorbona, unde intră în contact cu grupul suprarealist francez al lui André Breton. Întors în ţară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe front. În anul 1941, în plin război, se constituie grupul suprarealist român (din care face parte și Gellu Naum), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: „Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București”.

Alcătuită din 18 bannere, expoziţia este dedicată marcării a 100 de ani de la nașterea unuia din cei mai importanţi poeţi români ai secolului douăzeci. Perioada de expunere va dura până pe 20 noiembrie 2015.

Anim’est împlinește 5 ani

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină cea de-a cincea ediţie a Festivalului dedicat filmului de animaţie Anim’est. Tema evenimentului din acest an este „animaţie și muzică”. Celebrarea celor cinci ani a fost marcată, în deschiderea festivalului, de proiecţia filmului „Muntele magic” (2015), în regia Ancăi Damian. „Muntele magic”, o coproducţie România – Franţa – Polonia, aduce în prim-plan călătoria prin aproape jumătate de secol de istorie a polonezului Adam Jacek Winkler, artist, fotograf, dar și un experimentat alpinist. Alte momente-cheie ale Anim’est-ului din acest an au fost proiecţiile filmelor „Pink Floyd: Zidul” (Marea Britanie, 1982), „Sita cântă blues” (SUA, 2008), „Oblio” (SUA, 1971) și, desigur, secţiunea de scurtmetraje „Music and Animation”.

EUNIC a ajuns în Moldova

La Chișinău a fost creată reprezentanţa (clusterul) EUNIC (Uniunea Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură) în Republica Moldova. Clusterul EUNIC Moldova a fost constituit prin acordul institutelor naţionale de cultură din patru ţări membre ale Uniunii Europene: Franţa, Germania, Polonia și România. Scopul activităţii EUNIC este crearea de parteneriate eficiente între institutele culturale naţionale în vederea promovării valorilor culturale, a diversităţii în cultură, a stimulării dialogului și a cooperării culturale a Uniunii Europene cu alte ţări ale lumii. Președinte al clusterului EUNIC Moldova pentru perioada 2015 – 2016 a fost ales academicianul Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

EUNIC a fost înfiinţată în 2006 și include 34 de organizaţii culturale din cele 28 de ţări membre ale UE, iar clustere EUNIC există în 90 de ţări ale lumii. Republica Moldova devine, astfel, a 91-a ţară în care se creează o reprezentanţă EUNIC.

Camil Petrescu
A făcut tot posibilul să ajungă pe front în Primul Război Mondial, deși era constant respins – fie din cauza fizicului, nu prea impunător, fie din cauza lipsei banilor necesari pentru a plăti garanţia cerută la înrolare. Ajuns totuși în luptă, este declarat mort; apare însă un an mai târziu, în 1918, fiind eliberat din lagărul în care fusese reţinut.

Marin Preda
Nu scria cu creionul ori cu pixul, ci cu un stilou de aur, care nu a mai funcţionat niciodată după moartea lui. Pe 16 mai 1980, la Mogoșoaia, scriitorul este găsit decedat. Majoritatea cunoscuţilor suspectează o crimă. Dosarul său este făcut public mai târziu, iar din acesta reiese că moartea a fost cauzată de asfixiere prin acoperirea căilor respiratorii.

Mihai Eminescu
A fost ales membru al Academiei Române, dar asta abia după ce s-a stins din viaţă, iar un asteroid, denumit iniţial doar „9495”, a fost redenumit în 2000 „9495 Eminescu”. Se știe că a compus poezii de dragoste sau dedicate iubitei sale, Veronica Micle, dar acest lucru pare să ţină ascuns faptul că Veronica nu a fost singura femeie pe care a iubit-o.

Poetul a avut o relaţie chiar cu verișoara lui Caragiale, Cleopatra Leca Poenaru – și ei i-a scris poezii. Era internat într-un sanatoriu atunci când a murit, fiind „tratat” cu cocaină și morfină pentru „nebunia” de care era acuzat. I s-au găsit în buzunar două poezii, dovadă a faptului că era suficient de lucid încât să-și respecte eterna pasiune.

Lucian Blaga
Ca multe personalităţi ale României, avea un doctorat în filosofie. A fost ministru și atașat cultural în mai multe ţări europene. Spiritul său liber, care l-a făcut să scrie poezii extrem de apreciate acum, a fost și cel care a cauzat interzicerea acestor poezii pe toată durata vieţii scriitorului, deoarece acestea nu erau deloc apreciate de către sistem.

Liviu Rebreanu
S-a oferit voluntar pentru a se alătura războiului, dar a fost respins. Fratele său, Emil, a fost acuzat de dezertare și a fost spânzurat, fiind îngropat între Ghimeș și Palanca, unde se află un monument în cinstea lui. Povestea lui Emil a servit drept inspiraţie pentru romanul Pădurea spânzuraţilor.

Ion Luca Caragiale
A fost acuzat că ar fi plagiat „Năpasta”. Dezamăgit de ţara sa, a vrut să se mute în provincie, dar ulterior a luat decizia de a-și duce restul zilelor la Berlin, unde s-a exilat de bunăvoie. A mai scris totuși despre români și despre caracteristicile tragicomice ale ţării sale. L-a dat în judecată pe cel care-l acuzase de plagiat (câștigând procesul), iar avocat i-a fost nimeni altul decât Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Tudor Arghezi
Numele său real era Ion Nae Theodorescu. A fost închis din motive politice, căci scrierile sale nu erau totdeauna comode pentru cititori. A parodiat și a ironizat și aspectele vieţii membrilor Bisericii, încă un motiv pentru a nu fi perceput drept model de către contemporanii săi.

__________________
Sursa: hyperliteratura.ro

1. Fredric Brown a compus cea mai scurtă poveste de groază: „Ultimul om de pe Pământ se află într-o cameră. Cineva bate la ușă…”

2. M-am trezit de la durerea acută din tot corpul. Am deschis ochii și-am văzut că asistenta medicală stătea lângă patul meu.

– Domnule Fugima, – a spus ea, – aveţi mare noroc, aţi supravie-ţuit bombardamentului de alaltăieri, din Hiroshima. Dar acum sunteţi la spital, sunteţi în siguranţă. 

Pe jumătate viu, foarte slăbit, am întrebat:
– Unde sunt?
– În Nagasaki, – a răspuns ea. 

Alan Mayer – „Ghinion” 

3. De atunci când Rita a fost uci-să brutal, Carter stă la fereastră. Niciun fel de televizor, cărţi, scrisori. Viaţa lui este ceea ce se vede printre perdele. Lui nu-i pasă cine aduce mâncarea, cine plătește facturile, el nu iese din cameră. Viaţă lui sunt sportivii care aleargă, schimbarea anotimpurilor, mașinile care trec, fantoma Ritei. 

Carter nu înţelege că celula capitonată nu are ferestre. 

Jane Orvis – „Fereastra”

4. Noapte înstelată. Momentul cel mai potrivit. Restaurant italian confortabil. Cină la lumina lu-mânărilor. Rochie neagră. Păr frumos, ochi strălucitori, zâmbet argintiu. Împreună timp de doi ani. Un timp minunat! Dragoste adevărată, cel mai bun prieten, nimeni altcineva. Șampanie! Cer mâna și inima. Pe un genunchi. Oamenii privesc? Nu contează! Un inel frumos cu diamant. Obrajii înroșiţi, zâmbet fermecător.
Cum adică, NU?!

Larissa Kirkland – „Propunerea”

5. Un exemplu perfect ce demonstrează cât de laconici erau spartanii este scrisoarea lui Filip al II-lea al Macedoniei, care a cucerit multe orașe grecești: „Vă sfătuiesc să vă predaţi imediat, deoarece dacă armata mea va intra pe pământurile voastre, vă voi distruge grădinile, voi transforma oamenii în sclavi și voi distruge orașul”. Spartanii au răspuns: „Dacă”. 

6. De cum s-a întâmplat aceasta, m-am grăbit acasă să-i transmit soţiei mele vestea proastă. Dar se pare că ea nu mă asculta deloc. Nici nu mă observa. Privind direct prin mine, și-a turnat de băut. A pornit televizorul. În acel moment a sunat telefonul. Ea a luat receptorul. Am văzut cum i s-a schimbat expresia feţei. A început să plângă.

Charles Enright – „Fantoma”

7. În sfârșit, în acest sătuc uitat de lume, căutarea lui a luat sfârșit. Într-o căsuţă aproape prăbușită, în faţa focului, stătea „Adevărul”. El nu a văzut o creatură mai bătrână și mai urâtă în viaţa sa.
– Sunteţi Adevărul?
Bătrânul a dat din cap în semn că da.
– Spuneti-mi ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau? Bătrânul a scuipat în foc și a răspuns:
– Spune-le că sunt tânăr și frumos!

Robert Tompkins – „În căutarea adevărului”

8. Există doar o cale spre ieșire. Vieţile noastre sunt legate într-un nod, de furie și plăcere, foarte încurcat – dar trebuie dezlegat cumva. Ne vom încredinţa monedei. Dacă va cădea cap – ne căsătorim, dacă e vultur – ne despărţim pentru totdeauna. Moneda a fost aruncată. A zburat în aer, a căzut și s-a oprit. Vultur. Privim unul spre celălat și într-un glas: „Poate mai încercăm o dată?”

Jay Reap – „Soarta”

9. Lumini orbitoare, sunete ascuţite, durere absolută, iar apoi o lumina caldă și primitoare. Albastru curat și atrăgător. John se simţi fericit, tânăr și liber. Mergea spre strălucirea radiantă. Durerea și întunericul s-au reîntors și l-au tras înapoi. John și-a deschis încet ochii umflaţi. Bandaje, tuburi și ghips. Nu are ambele picioare. Soţia plânge lângă el.
– Scumpule, ai fost salvat! 

August Salemi – „Medicina modernă”

10. Și englezii au organizat un concurs pentru cea mai scurtă povestire. Dar în condiţiile concursului era stipulat că trebuie să fie amintite cuvintele: regina, Dumnezeu, sexul și secretul. Primul loc a fost obţinut de autorul următoarei povestiri: „O, Doamne! a exclamat regina. Sunt însărcinată și nu știu cu cine!”

Mesaj adresat tinerei generaţii

(în postura poetului Mihai Eminescu)

Unele mistere nu pot fi explicate, altele, poate, nu ar trebui să fie explicate, dar e clar și explicabil un singur lucru – imaginea prezentului este mistuitoare.

Tinerii de astăzi au un foc olimpic în suflet, însă nu-l consideră mereu ca o sursă de inspiraţie, ci, adesea, îl pun în faţa forţelor distrugătoare ale valorilor. Odată ce sunt deschise ușile tehnologiei moderne, tânăra generaţie uită de focul latent al culturii și devine oarbă la strălucirea deplină a lecturii. Lectura care este, de fapt, un veritabil astru al inspiraţiei.

Îndeosebi, nesiguranţa, lipsa cunoașterii creaţiei scriitorilor naţionali și universali devin temele din ce în ce mai frecvente în prezent. Deci, trebuie înlăturată indiferenţa tinerilor faţă de artă, înainte de a tremura în faţa unui prezent funebru.

Prin urmare, fiinţele umane nu ar trebui să se mulţumească doar cu liniștea, pasivitatea, ele ar trebui să fie pline de lumină, energie, iar dacă nu pot găsi acea lumină și energie, să le creeze.

Creaţi prezentul în lumina cărţilor și a ingeniozităţii, întrucât una din temeliile viitorului a rămas și va rămâne farmecul înţelepciunii, al cunoașterii. Acest farmec nu necesită forţă fizică, ci voinţă și încredere. Astfel, nu lăsaţi cărţile văduvite de căldura voinţei, a atenţiei și a intereselor voastre…

Vremea trece. Inima bate prea repede pentru a-i înţelege durerea. Sunt ultimele clipe ale existenţei mele… În fine, vă îndemn să păstraţi cultura naţională, să fiţi în faţa forţelor distrugătoare ale valorilor precum un munte ce nu poate fi clintit.

Anna DANDARA, cl. a XII-a

Crizanteme – flori din urmă

Se scurge tot nisipul din clepsidra frumosului. Se scurge orice gând, speranţă sau cugetare. A căzut o frunză arămie, încă una, vor cădea continuu, pentru că timpul nu-l poţi reîntoarce sau opri.

Toamna a venit, și împreună cu ea au venit îngândurarea, neliniștea și zbuciumul. Pentru cineva toamna este asociată cu sfârșitul… sfârșitul vacanţei, sfârșitul distracţiei, sfârșitul iubirii sau chiar al vieţii. Pentru alţii e abia un început de drum fără griji la prima vedere, dar primejdios în parcurgerea lui.

Pentru mine toamna mereu se asociază cu crizantemele. Poate, pentru că sunt flori de toamnă sau poate că, auzind cuvântul crizantemă, mereu îmi imaginez că aceste flori sunt ultimele care pot bucura sufletul până la sosirea primăverii.

Crizantemele – flori melancolice, flori de toamnă. Ascultând, le poţi auzi șoaptele, cele din urmă șoapte. Închid ochii, abia de se mai zărește cineva pe afară, a început o ploaie măruntă. Vântul bate puternic, iar la un colţ de stradă un biet bătrân încearcă să-și vândă cât mai repede ultimul buchet de crizanteme și să plece acasă. Din fericire, se apropie un tânăr, ia buchetul și se grăbește, probabil la aleasa inimii. Să o bucure și să-i șoptească vorbe dulci sau se grăbește să o anunţe că a venit timpul despărţirii, timpul sfârșitului.

Crizanteme – flori din urmă.

Dina CRISTIAN, clasa a X-a

O minune

Într-o viaţă de om au loc mai multe minuni decât credem. Forma lor însă nu e întotdeauna conform aşteptărilor noastre. O minune se construieşte zi de zi, an de an, secol de secol. În tot acest timp, noi ridicăm o plasă, poate chiar un adevărat zid în calea progresului nostru şi al umanităţii. Pentru că nu suntem doar simpli pioni pe o tablă mare de şah – suntem mici magicieni, purtătorii visurilor noastre, ale celor din jur și ale Cerului.

Minune este persoana pe care o apreciem la adevărata sa valoare abia atunci când nu mai este lângă noi. Minune este şi faptul că avem o vedere bună şi că putem privi stelele, putem străbate locurile pitoreşti dincolo de norii albaştri. E apa ce ne oglindeşte propriul chip, brazii falnici de pe pământurile verzi, care au văzut cele două războaie mondiale şi care astăzi sunt atacate de tăietorii angajaţi de bogaţii tranziţiei. Şi acel tricou primit de la echipa preferată, în care însă viaţa nu te-a mai lăsat să joci niciodată tot este o minune. Un miracol sunt şi visurile care merg până la capăt indiferent dacă le realizăm noi sau dacă altcineva hotărăşte să ne vină alături în această luptă. Visuri care nu se pierd în van. Pentru că pot fi lăsate drept moştenire, pentru că mesajul este dus peste ani, peste generaţii, peste clipele fericite sau dureroase… Şi peste lacrimi sau zâmbete. În fiecare zi, în fiecare secundă construcţia poate fi ridicată şi mai mult. Până în punctul în care ne aşteptăm să ni se întâmple o minune. Pentru că noi înşine facem parte din ea.

Felicia IVAȘCU, clasa a VII-a

Patria

Patria nu-i un pământ
Unde trăim din întâmplare,
Ci e un sacru legământ
Dintre un mugure și-un soare.

Patria nu-i un pământ
Cu averi și diamante,
Ci e istorie și zbucium,
Luptă e pentru dreptate.

Cine patria o lasă
Pentru zări necunoscute,
Tare multe lacrimi varsă,
Tare multe, tare multe!

                  Dorin EFROS, cl. a VII-a

Aștept o minune…

Când se poartă războaie în lume
Şi de foame copiii se sting,
Eu aștept să se întâmple-o minune
Nu în basme, ci-aici pe pământ.

Când minciuna tronează şi când
Iar dreptatea e-n lanţ ferecată,
Eu aştept să se-ntâmple-o minune
Pentru cei ce minunea aşteaptă.

Când e plin universul de bocet,
Când durerea hotare nu are,
Eu aştept să se-ntâmple-o minune,
Dar de ce nu se-ntâmplă ea oare?

                  Dorin ERHAN, cl. a VII-a

Tezaur strămoşesc

Dumnezeu când te-a creat,
Cu de toate te-a înzestrat,
Ţi-a dat tot ce-i mai frumos
Şi-un popor mărinimos.

Ţi-a dat graiul, ţi-a dat slova
Şi te-a botezat Moldova,
Ţi-a dat codri seculari,
Oameni harnici, gospodari.

Avem codri de poveste,
Alt pământ mai drag nu este.
Pentru aceste lucruri sfinte
Tu meleagul nu ţi-l vinde!

Să fii stâlp de apărare,
Când vei creşte mult mai mare.
Baştina să ţi-o păzeşti,
De duşmani s-o ocroteşti.

– Ocroteşte-mi, Doamne, plaiul
Şi păstrează-mi dulce graiul,
Căci avem ţară frumoasă,
Nu e alta mai aleasă.

                  Daniela LUNGU, clasa a VIII-a

Prieteni, revenim cu o nouă ședință de cenaclu!

Vă așteptăm sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 12:00, la biroul nostru din incinta Uniunii Scriitorilor să lansăm primele 2 numere în cadrul unei ședințe de cenaclu.

Promitem texte bune, glume pe măsură și ceai parfumat. Vă așteptăm!

Despre alte surprize aflați pe parcurs.

Vă așteptăm!

Eminescu renaște la Strășeni

Consiliul Raional Strășeni a organizat cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului de Muzică și Poezie „Eminesciana”. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău a sprijinit prezentarea recitalului poetic „Dor de Eminescu”, susţinut de actorul Nicolae Jelescu, director artistic al Teatrului Poetic „Alexie Mateevici”, în cadrul acestor manifestări.

Festivalul de Muzică și Poezie „Eminesciana” se desfășoară tradiţional în raionul Strășeni, în pădurea Scoreni, kilometrul 6, în Poiana Eminescu, din 1986 și are ca obiectiv cunoașterea și promovarea creaţiei Poetului Naţional Mihai Eminescu. La prima ediţie, versurile poetului naţional au fost aduse în scenă de nume cunoscute ale mișcării de eliberare naţională din Basarabia ca Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Leonida Lari, Ion Hadârcă.

În fiecare an, la festival participă peste 1000 de persoane, 27 de primării din raionul Strășeni, care prezintă expoziţii ale meșterilor populari, expoziţii gastronomice, oaspeţi din raioanele vecine, formaţii artistice din România, Ucraina, Belarus, scriitori din România și Republica Moldova.

Dezbătând „Conexiuni culturale europene”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău a susţinut dezbaterea „Conexiuni culturale europene”, eveniment la care au participat oameni de cultură, reprezentanţi ai mediului academic, cadre didactice, organizaţii neguvernamentale și lideri de opinie. Dezbaterea a avut loc la începutul lunii august la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” și a fost moderată de directorul ICR Chișinău, acad. Valeriu Matei.

În cadrul acestei dezbateri, a fost prezentat proiectul iniţiat de Fundaţia Dignitas „Demnitate prin cultură”, care are ca obiectiv colectarea de cărţi şi reviste şi donarea acestora unor segmente specifice de utilizatori, care gândesc şi vorbesc în limba română, din instituţii de cercetare, educaţie şi cultură, societatea civilă, autorităţile publice, dar şi pentru publicul larg din Republica Moldova.

Dezbaterea, prim moment al acestui proiect, a iniţiat o suită de evenimente dedicate Zilei Naţionale a Republicii Moldova.

Mihail Vakulovski, la Chișinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a Republicii Moldova și Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, a organizat o întâlnire cu scriitorul Mihail Vakulovski. Evenimentul a avut loc în incinta Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.

Cu acest prilej, în cadrul Cenaclului Republica, scriitorul Mihail Vakulovski s-a întâlnit cu tineri scriitori din Chișinău și a susţinut prelegerea „Rostul cenaclurilor literare: Cena-CLUbul Tiuk!”. Întâlnirea a fost urmată de o lectură publică. A doua zi, la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, scriitorul Mihail Vakulovski a susţinut prelegerea „Tiuk! – revistele literare în mediul virtual”. Ambele manifestări au fost moderate de poeta Moni Stănilă, iar despre creaţia lui Mihail Vakulovski au vorbit doi invitaţi speciali ai Cenaclului Republica: poetul Liviu Antonesei și dramaturgul Constantin Cheianu.

Mihail Vakulovski s-a născut pe 10 august 1972, la Chișinău, într-o familie de filologi (tatăl, Alexei, și fratele, Alexandru, sunt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, ca și bunicii). În 1994, absolvă Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 își susţine doctoratul la Universitatea București. Printre volumele publicate, enumerăm Nemuritor în păpușoi, Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie, Tatuaje, Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supravieţuitorilor și altele.

Conferinţa Internaţională „Limba română — limbă a integrării europene”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Academia de Știinţe a Moldovei, Institutul de Filologie al AȘM și instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, a organizat la finele lunii august a treia ediţie a Conferinţei Internaţionale „Limba română – limbă a integrării europene”.

În cadrul acesteia au fost susţinute 10 prelegeri publice dedicate limbii şi culturii române în 10 dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior de pe teritoriul Republicii Moldova, printre care Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu”, Cahul și altele.

Conferinţa s-a înscris în seria de evenimente organizate de ICR Chişinău pentru a marca Ziua Limbii Române în Republica Moldova.